
Dacă tema impozitării progresive pare să fi fost lăsată la o parte, după ultima ședință a liderilor coaliției de guvernare au venit ești bune pentru mai multe categorii de români. De la 1 iulie, va fi aplicat un nou pachet de măsuri sociale și economice inclus în proiectul „Sprijin pentru România”. Coaliția de guvernare a decis alocarea sume de 1,1 miliarde euro, pentru aceste măsuri, anunțul fiind făcut de premierul liberal Nicolae Ciucă.
Măsurile agreate sunt amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă și acordarea unui sfert din diferența de salariu, în conformitate cu Legea salarizării unitare, cuvenită categoriilor de salariați din sistemul public.
Pentru toți pensionarii cu pensii sub 2.000 lei se va acorda un sprijin unic în valoare de 700 de lei. Toate măsurile vor fi aplicate la data de 1 iulie.
Totodată, Guvernul va lua mai multe decizii cu scopuș consolidării fiscale și respectării angajamentelor asumate privind deficitul public, astfel:
- diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puțin 10%, cu excepția celor cu investițiile, salariile, pensiile, asistența socială;
- suspendarea angajărilor la stat;
- creșterea colectării veniturilor la bugetul general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei;
- accelerarea absorbției fondurilor europene din cadrul programelor operaționale și al PNRR. În acest sens, Coaliția va efectua o evaluare lunară a stadiului absorbției.