Deși au fost întreprinse numeroase acțiuni de-a lungul anilor de instituții abilitate, localnicii din Bălteni, Comuna Conțești, care trăiesc pe urma comerțului cu deșeuri feroase sunt departe de a respecta legislația în vigoare. Au loc grave și repetate încălcări ale legislației de mediu, câteva luni pe an incendiile de deșeuri, care generează și incendii de vegetație uscată, fiind la ordinea zilei. Este acolo multă poluare iar intervențiile pompierilor , în unele perioade aproape zilnice, sunt și ele extrem de costisitoare.
Și cum problemele generate de afaceriștii care se ocupă cu colectarea materialelor feroase din Bălteni au continuat, cel mai afectat pe urma faptelor acestor așa-ziși agenți economici, duse până la limita legii, Marian Alexandru – primarul localității, a organizat mai multe întâlniri cu reprezentanți ai Prefecturii Dâmbovița, IPJ și Jandarmeriei, fiind invitați de asemenea cei de la Garda de Mediu.
Edilul nu a ascuns faptul că este tot timpul șicanat de unii aleși care, ori din exces de zel ori din dorința de a avea o activitate civică, îl reclamă continuu, de câte ori se ridică fum de la Bălteni. Prin urmare a inițiat un nou demers în încercarea de a stopa fenomenul arderilor de cauciucuri și autoturisme casate ilegal, în vederea extragerii componentelor metalice.
Este vorba despre o încercare de a controla ilegalitățile comise de recuperatorii de metale din Bălteni, prin încheierea unui plan de colaborare între Primăria Conțești, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița și Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița.
Reprezentanții celor patru entități vor dispune măsuri care au ca scop desfășurarea în comun a unor acțiuni menite să prevină și să combată faptele de încălcare a prevederilor legislației de protecție a mediului și, în mod deosebit, a normelor procedurale privind gestionarea deșeurilor și transportul acestora. Primarul Marian Alexandru consideră măsura a fi una bună și că va da rezultate:
„Planul de acțiune este binevenit. Poate, prin acest mod de conlucrare între autorități, vom putea pune capăt faptele comise pe lângă lege. Autovehiculele care sunt folosite la colectarea și transportul de fier vechi vor fi oprite în trafic pentru verificarea documentelor de proveniență a mărfii, a celor de transport. Dacă persoanele controlate nu dețin aceste acte, materialele și autovehicule vor fi confiscate”, ne-a precizat primarul Marian Alexandru.
În baza protocolului încheiat, administrația publică locală de la Conțești trebuie să asigure un perimetru unde vor fi depozitate materialele confiscate și unde vor fi parcate autovehiculele supuse acelorași reguli.
„Trebuie stopat acest fenomen care a făcut atâta vâlvă și ne creează mereu probleme. Este foarte greu. Eu nu cred că cetățenii din Bălteni se vor lăsa de obiceiurile astea de a colecta fierul vechi. Pentru ei este o activitate comercială bună, câștigă, trăiesc din treaba asta”, ne-a spus edilul de la Conțești.
Conform unei hotărâri luate de Garda de Mediu, Primăria Conțești a trebuit să amenajeze un spațiu de depozitare provizorie a deșeurilor colectate de pe teritoriul comunei, în special a celor produse în Bălteni. Mai spune primarul Marian Alexandru că, după acumularea unei cantități apreciabile de astfel de gunoaie, are obligația să le încarce și să le transporte la un depozit specializat pentru deșeuri. Și, aici, intervine problema banilor, pentru că reprezentanții firmelor care se ocupă cu asta au cerut 400 de lei pentru fiecare tonă de deșeuri. Se mai adaugă și TVA.
„Vă dați seama ce înseamnă pentru noi? La ce costuri trebuie să facem față? Am amenajat depozitul la 1 km de case, l-am împrejmuit cu gard pentru a fi cât de cât în siguranță. Mai nou, mă trezesc că se aruncă deșeurile peste tot și trebuie să le strâng. Problemele rămân în continuare. Este greu să îi civilizăm pe oameni, să îi facem să înțeleagă ce este bine de făcut, cum trebuie să te comporți într-o comunitate”, a adăugat Marian Alexandru – primarul comunei Conțești.
