Proiect de mare succes al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, obiectivul turistic Peştera lalomiţei din Masivul Bucegi, aflat în administrarea Complexului Naţional Muzeal Curtea Domnească din Târgovişte, a aniversat luni, 25 iulie 2016, un an de la inaugurare. Anterior, Peştera lalomiţei a beneficiat de un amplu proiect de reabilitare şi modernizare pentru a oferi vizitatorilor condiţii optime de vizitare şi siguranţă. S-a dovedit o iniţiativă extrem de apreciată de către turişti, deoarece, chiar luni, Peştera lalomiţei a înregistrat, după un an, un număr record de vizitatori, şi anume 146.808 persoane, ceea ce o situează pe primul loc în rândul obiectivelor turistice din judeţul Dâmboviţa. Suma încasată din taxa de vizitare a fost 1.091.955 lei în acest prim an.
Promovarea turistică a peşterii a dat roade, oferta dâm-boviţeană fiind prezentă la mai multe târguri de turism, printre care enumerăm: „Târgul de turism al României”, ediţia de primăvară, organizat în perioada 25 – 28 februarie 2016 la Centrul Expoziţional Romexpo Bucureşti, dar şi Târgul de Turism „Vacanţa” Constanţa, în perioada 11-13 martie 2016 şi, respectiv, Târgul European al Castelelor de la Hunedoara.
De asemenea, promovarea Munţilor Bucegi şi a turismului la mare înălţime, prin organizarea unor evenimente culturale de excepţie, se regăsesc pe agenda din perioada imediat următoare, Consiliul Judeţean Dâmboviţa fiind unul dintre organizatorii mult-aştepta-tului eveniment PADINA FEST, desfăşurat în perioada 28-31 iulie 2016 pe Platoul Padina, din Parcul Natural Bucegi. Şi în acest an, Orchestra Simfonică Muntenia a Centrului Judeţean de Cultură va susţine două recitaluri extraordinare în cadrul festivalului, aflat la a Vll-a ediţie, cel dintâi având loc sâmbătă, 30 iulie, începând cu ora 14:00, la intrarea în Peştera lalomiţei, în mijlocul peisajului mirific al Grotei Mihnea cel Rău.