Peste 8000 de turişti la Padina Fest, ediţia 2016

0 0

padina festTimp de patru zile, în perioada 28 iulie- 31 iulie, pe Platoul Padina – Peştera, din masivul dâmboviţean Bucegi, iubitorii de munte, distracţie şi mişcare s-au bucurat de cele mai variate activităţi în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Padina Fest. Sport, muzică bună şi pentru toate gusturile, educaţie ecologică şi aventură montană au fost ingredientele care au asigurat succesul la Padina Fest, desfăşurat la peste 1500 metri altitudine. Şi anul acesta Festivalul Padina Fest, dar şi obiectivul turistic, Peştera lalomiţei, renovată de un an, au reuşit să adune în munţii Bucegi, mii de turişti, dar autorităţi locale şi judeţene, şefi de instituţii decon-centrate.
Tiroliană, rapel, căţărări pe stânci şi pe panou, workshop-uri, adventure park, alergări montane, maraton, mountain bike, curse cu obstacole (Padina Challenge), tras cu arcul, cu praştia, cu suliţa, cu puşca aircraft, concerte şi multe concursuri cu premii au fost doar o parte dintre activităţile care nu i-au lăsat pe participanţi să se plictisească nicio clipă.
Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu a fost prezent la Festivalul Padina Fest şi a făcut un tur al zonei alături Matei Pfeifer, organizatorul Padina Fest şi conducerea Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa.
„Padina Fest, cel mai înalt festival din România care se desfăşoară la 1509 metri, a şaptea ediţie. Cel mai longeviv festival şi asta mulţumită şi domnului preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu”, a declarat Matei Pfeifer, organizatorul Padina Fest
„Este o manifestare pe care o sprijinim în fiecare an. Scopul este de a promova zona turistică Padina – Peştera -Moroeni şi totodată punem o cărămidă la ceea ce va fi peste 10 ani staţiunea Padina -Peştera – Moroeni. Îmbunătăţirea condiţiilor rutiere a generat foarte multă mişcare în zonă cu problemele aferente. Avem turişti mulţi dar şi gunoaie foarte multe pentru că încă oamenii nu s-au lămurit că trebuie să fim civilizaţi, să respectăm mediul. Sunt convins că de la an la an lucrurile vor sta mai bine. lnvit pe toţi cei care vin în zonă să viziteze Peştera lalomiţei şi să vadă unul dintre cele mai frumoase drumuri de munte din România. Unii spun că este pe locul 3 după Trans-făgărăşan şi Transalpina, acest drum DJ 713-DJ 714, o să-l numim Drumul Dacilor”, a declarat Adrian Ţuţuianu.
Din program nu a lipsit concertul de excepţie al Orchestrei simfonice „Muntenia” a Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa ce a avut loc în Peştera lalomiţei.
Padina Fest este un eveniment complex, gândit astfel încât să ofere tuturor participanţilor activităţi diverse şi distracţie fără a periclita cadrul natural. Astfel, promovarea zonei turistice, ecoturismul la mare altitudine, ecologizarea zonei cu scopul de a conserva patrimoniul natural precum şi ridicarea gradului de educare montană în rândul participanţilor sunt obiectivele acestui festival.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Compania de Apă Târgovişte preia Serviciul Public Judeţean de Alimentare cu Apă şi Canalizare

La nivelul ADI Apa s-au luat decizii importante în ultima şedinţa. Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a anunţat că în perioada următoare, Serviciul Public Judeţean de Alimentare cu Apa şi Canalizare va suferi o transformare radicală. Va avea loc transformarea Serviciului Public Judeţean de Alimentare cu Apa în societate comerciala. Dupa […]