Peste 300  persoane şi-au găsit un loc de muncă în luna ianuarie 2023, cu sprijinul AJOFM Dâmbovița

Date:

În prima lună a anului 2023, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Dâmbovița au fost încadrate în muncă 313 persoane, dintre care 139 femei.

Din totalul persoanelor ocupate, 187 au peste 45 de ani, 34 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 5 au între 30 și 35 de ani, 29 au între 25 și 30 de ani iar 58 sunt tineri sub 25 de ani ( 55 tineri NEET, sub 30 ani).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 84 provin din mediul urban, iar 229 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii medii (117). Cele cu studii profesionale sunt în număr de 69. Numărul celor cu studii universitare este de 26, iar cei cu studii elementare sunt în număr de 101.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Dâmbovița, 129 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în luna ianuarie 2023, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 1376 persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

FILMUL DESPRE CALIFICAREA NAȚIONALEI LA EURO 2024, DIFUZAT ȘI LA TÂRGOVIȘTE

Spectatorii vor descoperi cele mai interesante momente din aproape...

Aproape 80 de străzi din Târgoviște reabilitate în ultimii patru ani

Constructorii continuă lucrările pe Strada Grigore Alexandrescu, din Târgoviște....

Mare atenție când cumpărați fructe și legume 

Atunci când mergem la cumpărături pentru fructe și legume,...