Percheziții  la doi bărbați din Târgoviște, bănuiți de încălcarea prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive

Date:

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară în Târgoviște, la doi bărbați, de 40 și 54 de ani, ambii din municipiu. 

În urma descinderilor, polițiștii au descoperit aproximativ 400 de kilograme de articole pirotehnice, respectiv petarde, jerbe, baterii de artificii etc., care fac parte din categoriile I-IV. 

Valoarea acestora se ridică la 10.000 de lei. 

Toate articolele pirotehnice au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor și luarea măsurilor legale.

Activitățile desfășurate au beneficiat de sprinjinul polițiștilor de la Serviciul Criminalistic și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița.

În cauză, cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru săvârșirea infracțiunilor de comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehniști și orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Trafic în condiții de carosabil umed sau alunecos

Conform prognozei meteorologice, temperaturile vor continua să scadă, iar...

 Dâmbovița: Două persoane reținute pentru evaziune fiscală de peste 300.000 de lei

În cadrul operațiunii „JUPITER”, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă...

 Urban Titu, duel dâmbovițean cu Voința Crevedia:  Obiectiv clar- toate punctele!

Echipa Urban Titu se pregătește de un nou examen important în...