PERCHEZIȚII în DÂMBOVIȚA la PERSOANE CERCETATE PENTRU NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI AL MUNIȚIILOR 

Date:

Polițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., pun în executare 316 mandate de percheziție domiciliară în toate județele țării, inclusiv în județul Dâmbovița 

Acțiunea este organizată într-un dosar penal, instrumentat la nivelul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Polițiștii au documentat activitatea infracţională a unei societăți comerciale din afara teritoriului țării, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Activitatea s-ar fi desfăşurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar societatea în cauză ar fi livrat armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în ţară, fără a declara acest fapt autorităţilor vamale şi fără a îndeplini condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu.

Acţiunea vizează creşterea gradului de siguranţă şi scoaterea din circuitul ilegal a unor arme supuse autorizării.

Au avut  loc acțiuni de tip ,,RAZIE”, în toată țara, în scopul prevenirii faptelor antisociale.

Activitățile s-au  desfășoară în contextul măsurilor dispuse de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

JUCĂTORII CHINDIEI NU AU PRINS ECHIPA LUNII NICI ÎN OCTOMBRIE

Din ediția 2024/2025 a Ligii 2 Casa Pariurilor, îți...

Diplome de onoare și premii în bani pentru cei doi absolvenți „de 10” ai județului

La sediul Inspectoratului Școlar Dâmbovița a avut loc o...

A fost pregătit și va fi depus spre finanțare proiectul pentru Valul și Șanțul Cetății

Primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a trecut în revistă...
error: Conținutul este protejat!!