Percheziții în Dâmbovița 

Date:

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat o acțiune pe linia traficului de droguri de risc, în cadrul căreia au fost efectuate 3 percheziții domiciliare, în două cauze penale, în județele Argeș și Dâmbovița. 500 de grame de cannabis au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

În cele două cauze, din cercetări a reieșit că, persoanele bănuite ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de risc (cannabis), consumatorilor, în special tineri, din județele Argeș și Dâmbovița.

Astfel, au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județele Argeș și Dâmbovița, fiind descoperite și ridicate aproximativ 500 de grame canabis, ustensile folosite la porționarea substanțelor, două telefoane mobile, precum și 6.600 de lei.

De asemenea, după administrarea probatoriului, cele trei persoane bănuite de trafic de droguri de risc au fost reținute, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș, cu propunerea de arestare preventivă a persoanelor bănuite, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Președinte PNL Dâmbovița: ”Este foarte important să protejăm economia României”

Pe  8 decembrie ar fi trebuit  sărbătorită Ziua Constituției...

Gala „Profesorul Anului din Mediul Rural”

MInisterul Educației susține inițiativele prin care sunt valorizați oamenii...

Dâmbovița are ample proiecte de dezvoltare 

 Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a semnat zilele...