Penitenciarul Mărgineni a găzduit activitatea de bilanț a unităților penitenciare din regiunea Sud Muntenia, iar Penitenciarul Mioveni, reprezentat de subcomisarul de poliție penitenciară, Patric Daniel Ghebaru, comandantul unității, a fost lider fără subiectivism. Diversitatea activităților, cursurilor și programelor din 2023 i-a consolidat poziția de elită în sistemul penitenciar.
Cu obiectivitate, constatăm că toate unitățile au desfășurat activități remarcabile în specificitatea regimului de custodie. Fiecare unitate și-a adus aportul cu dăruire și apreciere pentru particularitățile sale în cadrul bilanțului regional.
Efortul colectiv și solidaritatea dintre unități au fost evidente, subliniind importanța sprijinului reciproc pentru evoluție.
De asemenea, printr-o prezentare realizată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, au fost analizate aspecte procedurale privind schimbarea regimului de executare și au fost evidențiate nevoile unei perspective legislative viitoare.
Bilanțul a inclus o prezentare a activității trecute și perspective asupra obiectivelor viitoare.