Ministerul Agriculturii vine în sprijinul producătorilor agricoli prin promovarea și lansarea în dezbatere publică a patru scheme de ajutor, ce urmează să fie aplicate anul acesta.
Prima dintre acestea este schema de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum, care prezintă interes în mod special pentru fermierii din bazinul Lungulețu-Poiana -Brezoaele.
Beneficiarii pot fi din următoarele categorii: producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, producători agricoli societăţi agricole și producători agricoli persoane juridice.
Apicultura este sprijinită prin schema de ajutor de stat pentru compensarea parțială a pierderilor suferite în anul 2023 în sectorul apicol, ai cărei beneficiari pot fi apicultori, persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii;
Ultimele două sunt schema de ajutor de stat pentru compensarea parțială a pierderilor la cultura de tomate în spații protejate, cu potențiali beneficiari întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole vegetale și schema de ajutor de stat pentru compensarea parțială a pierderilor la cultura de usturoi, înființate în toamna anului 2023 – primăvara anului 2024.
Cererile de înscriere în program trebuie depuse începând cu data intrării în vigoare a actului normativ și până la cel târziu data de 20 mai a anului de cerere inclusiv.