Pașaportul simplu electronic va putea fi expediat la orice adresă din România

Date:

Potrivit unui proiect al Ministerului Afacerilor Interne,  pașaportul simplu electronic va putea fi expediat prin curier, la orice adresă din România și nu doar la cea de domiciliu sau de reședință, cum se întâmplă acum, iar cheltuielile de expediere vor fi incluse în prețul pașaportului.

Pentru a simplifica procesul de eliberare a pașapoartelor simple electronice și estimând că serviciul de expediție la orice adresă din România indicată va fi accesat de majoritatea solicitanților acestui document de călătorie, reprezentanții Imprimeriei Naționale și ai MAI au agreat ca, în contul sumei plătite cu titlu de contravaloare a pașaportului (respectiv a blanchetei acestuia), să fie realizată și expedierea prin servicii de curierat.

În prezent, pașaportul simplu electronic 234 de lei pentru persoanele cu vârsta mai mică de 12 ani și 258 de lei pentru persoanele care au împlinit vârsta de 12 ani.

Expedierea pașaportului simplu electronic, prin servicii de curierat, la orice adresă de pe teritoriul României indicată de titular/persoana care a formulat cererea, alta decât cea de domiciliu/reședință, se va operaționaliza de la data asigurării condițiilor tehnice necesare, dar nu mai târziu de data de 1 ianuarie 2025.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

BACALAUREAT 2024: Elevii vor susține în câteva zile  probele de competențe

Elevii vor susține în câteva zile  probele de competențe. Candidații...

Cardurile de alimente vor fi alimentate cu o nouă sumă de 250 de lei

Încărcarea cardurilor de alimente(tichete sociale) cu o nouă tranșă...