PAS CU PAS PRIN ORAŞ: LOCURI DE DEMULT

Date:

muzeuComplexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, în parteneriat cu Şcoala „Vasile Cârlova”, organizează activitatea educativă „Pas cu pas prin oraş: locuri de demult”, ce se va desfăşura joi, 26 septembrie 2013, începând de la ora 09:00.
„Activitatea se va desfăşura pe parcursul a trei ore şi are ca punct de pornire vizitarea Casei-Atelier „Gheorghe Petraşcu”, a Muzeului „Vasile Blendea” şi a Muzeului de Artă.
Evenimentul se va desfăşura, în prima parte, în sălile de expunere ale muzeelor menţionate mai sus, de unde se va porni într-o călătorie interactivă şi tematică prin oraş şi se adresează elevilor de clasele a III-a şi a IV-a, cu scopul de a afla locurile înfăţişate de către artişti înainte de cel de-al Doilea Război Mondial şi, imediat după acesta, urmând apoi să le identifice străbătând oraşul la pas, după traseul prestabilit. Vizita în aer liber va constitui prilejul de a afla informaţii noi despre istoria locală şi transformările care au adus imaginea oraşului la forma din zilele noastre, dar şi într-un dialog activ între copii şi muzeograf, urmărind tema propusă mai sus şi pentru familiarizarea lor cu lucrările de artă plastică.
Activitatea îşi propune un moment de cercetare a istoriei locale din punct de vedere vizual -schimbări suferite în timp -prin intermediul fotografiei, o tehnică care, odată cu apariţia telefoanelor mobile cu cameră fotografică încorporată, a devenit accesibilă aproape tuturor şcolarilor.
Cele mai reuşite fotografii realizate de către copii vor fi prezentate vizitatorilor în expoziţia permanentă a muzeelor până la sfârşitul anului în curs”, a declarat Marilena Iordache, purtător de cuvânt al CNM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

ACCIDENT FEROVIAR ÎN LOCALITATEA VOIA

Pe 11 martie a.c., în jurul orei 16:10, polițiștii...

ACȚIUNEA ROADPOL „SEATBELT” ESTE ÎN DESFĂȘURARE

În perioada 9–15 martie a.c., polițiștii rutieri din cadrul...