Parcul de la Dâmboviţa Mall va fi inaugurat pe 1 Iunie

Date:

La prima conferinţă de presă în teren „fără mască”, primarul Municipiului Târgovişte, Cristian Stan, a venit cu o veste bună: Pe 1 Iunie, de Ziua Internaţională a Copilului, va fi inaugurat cochetul parc din proximitatea Dâmboviţa Mall, realizat în urma unei investiţii de aproape şapte milioane de lei:
„Este o investiţie realizată de către Primăria Târgovişte pe fonduri europene. Pe 1 Iunie se va deschide acest parc, vrem să facem o surpriză copiilor şi părinţilor. Este vorba de 16000 de metri pătraţi, au fost plantaţi peste 500 de arbori şi arbuşti, de asemenea gazonat undeva la 14000 de metri pătraţi. Este o zonă foarte, foarte verde, după cum observaţi, cu pistă de biciclete, cu fântâni, cu bănci inteligente, cu iluminat bublic şi tot ceea ce este necesar pentru a se petrece câteva ore agreabile, într-un parc realizat pe fonduri europene. Nu este însă ultima investiţie de acest tip la care lucrăm. Mai avem şi parcul de lângă Complexul de Nataţie, acolo avem o zonă ceva mai mare, undeva la cinci hectare, care se va transforma radical.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Stop traficului de persoane! 

Exploatarea sexuală este cea mai întâlnită formă a traficului...

Este  o atenționare meteorologică de COD GALBEN ce vizează intensificări ale vântului

Vântul va avea intensificări în Dobrogea, sud-estul Moldovei, estul...

S-a adoptat un nou Cod Silvic

Noua legislație reglementează lupta digitalizată cu tăierile ilegale de...