PÂINEA INTERZISA

Preot Ioan ŞTEFĂNESCU
Nevoi puternice şi urgente pun uneori omul în situaţia de a călca legile date de Dumnezeu, deşi bine ar fi ca omul să ţină seamă atât de legi, dar şi de complexele psihologice, care sunt la fel de reale. Bine ar fi să-ţi pară rău de starea omului decăzut, care uneori nu-şi poate satisface nici măcar nevoia legitimă de hrană fără a călca o lege.
Spune şi tu ca apostolul: „Nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine” (Romani 7, 17). Separă-ţi clar eu-ul tău de „pâinea interzisă”, pe care foamea te obligă să o mănânci. Un coleg preot îmi spunea cândva despre o fată care a venit la el ca să se mărturisească.
„Eu cred în Dumnezeu”, a spus fata, „dar ei mă obligă să fac lucruri care sunt împotriva lui Dumnezeu. Nu am nicio putere!”.
Dacă ar fi refuzat, ar fi fost poate dată afară din şcoală, iar părinţii ar fi avut de suferit.
în cele din urmă ea a rezistat, pentru că în fiecare zi lua apă sfinţită şi se ruga lui Dumnezeu. Şi în lumea noastră de azi, oamenii sunt uneori siliţi să facă lucruri pe care în mod normal nu ar trebui să le facă. în asemenea situaţii, acceptă să mănânce din „pâinea interzisă”, acceptă faptele aşa cum sunt ele. Dar dacă n-ar încerca să găsească justificări, dacă ar face ce fac în numele lui Hristos şi ar lua apă sfinţită înainte de toate, sigur ar rezista la toate încercările vieţii, care pot fi sfinţite prin rugăciune şi apă sfinţită.
De ce nu putem da deoparte „pâinea interzisă”?
De ce nu putem muta „munţii încercărilor vieţii?”.
Nu putem, pentru că nu avem acel „dram” de credinţă cât un grăunte de muştar!
Nu putem să îndepărtăm „munţii dificultăţilor” din viaţa noastră, dar putem trece peste ei, făcându-ne datoria de creştini, în ciuda tuturor celor care ne presează să mâncăm din „pâinea interzisă”.
O fată povestea istoria unui proces din vremea comunistă, în urma căruia mama ei şi-a pierdut dreptul de părinte. Ei au strigat la ea: „Eşti mamă! Leapădă-te de Dumnezeu! Ce ţi-a dat El? Pe cine iubeşti mai mult, pe copil sau pe idolul tău? Cum poţi face aşa ceva?”.
Când copiii, inclusiv fata care povestea, au început să plângă şi să o roage: „Mamă, nu ne părăsi!”, ea nici măcar nu s-a întors către ei.
Este o scenă identică cu acelea pe care le-am întâlnit în cărţile despre martirii care păşeau în arenă spre a fi sfâşiaţi de fiare. Au refuzat să asculte rugăminţile celor care-i iubeau, atunci cand li s-a cerut să se lepede de Dumnezeu spre a-şi salva vieţile de dragul copiilor lor cu preţul lepădării de credinţă, deşi El a zis: „Cine iubeşte pe tată, pe mamă, pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”.
Este o taină cum Dumnezeu a preferat moartea Fiului Său, în loc să permită moartea veşnică a păcătoşilor! Este o taină cum sfinţii au preferat să-şi piardă copiii decât să se lepede de Dumnezeu! Cum este Dumnezeul nostru, aşa suntem şi noi!
Dacă Dumnezeu ne-a lipsit uneori de multe posibilităţi mici, a făcut-o pentru a ni le da pe cele mari! Dacă ai de făcut o alegere, nu ezita! Sacrifică chiar si pe cei dragi ai tăi, pentru Dumnezeu. El a făcut-o pentru tine! Credinţa sinceră către Dumnezeu înseamnă azi: „s-a-c-r-i-f-i-c-i-u”. Acolo unde raţiunea pierde, credinţa câştigă biruinţa!