Ora de religie se va face numai cu cerere

Date:

religieDecizia Curţii Constituţionale prin care elevii români nu mai pot fi înscrişi din oficiu la ora de religie a fost publicată în „Monitorul Oficial” la sfârşitul săptămânii trecute. Prin urmare, disciplina „Religie” va putea fi studiată în viitor numai după exprimarea dorinţei elevului major sau a părinţilor, în cazul minorilor.
În luna noiembrie 2014, judecătorii Curţii Constituţionale au decis că statul „nu poate impune studierea religiei”: „Aşa fiind, numai după exprimarea dorinţei elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor de aşi însuşi prin studiu preceptele specifice unui anumit cult religios intervine obligaţi pozitivă a statului de a asigura cadrul necesar”.
În decizia lor, judecătorii au mai arătat că articolul 29 din Constituţia României „garantează dreptul la învăţământ religios şi nu obligaţia de a freventa cursuri de religie”: „Manifestarea liberă a opţiunilor implică în mod necesar iniţiativa proprie a persoanei în sensul frecventării disciplinei „Religie”, iar nu consimţirea tacită sau refuzul expres”.
Anterior, elevii erau înscrişi în mod automat la ora de religie, iar părinţii care nu doreau ca aceştia să o studieze erau obligaţi să depună o cerere în acest sens.
La scurt timp după decizia Curţii, reprezentanţii Patriarhiei au anunţat că aceasta este „discriminatorie şi umilitoare pentru ora de religie”. „Statutul actual al Religiei în învăţământul public este conform cu legislaţia românească şi se află în multe ţări ale Uniunii Europene”, a subliniat Patriarhia într-un comunicat. Tot Patriarhia Română a cerut Senatului să respingă proiectul legislativ prin care deputatul Remus Cernea propune înlocuirea disciplinei „Religie” cu „Etică şi cultură civică” în învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profesional, ca parte a trunchiului comun, şi acordarea de calificative la „Religie”.
În luna decembrie, Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că până când Parlamentul sau Guvernul nu corectează legislaţia existentă conform noii decizii a Curţii Constituţionale, „nu se poate schimba nimic” în desfăşurarea orei de religie.
Asociaţia Secular-Umanistă din România a cerut Ministerul Educaţiei să schimbe statutul orelor de Religie, în concordanţă cu recenta decizie a Curţii Constituţionale.
ASUR cere Ministerului Educaţiei să acţioneze de urgenţă pentru a informa toţi elevii, părinţii şi profesorii asupra deciziei recente a CCR. ASUR mai cere ministerului să se asigure că şcolile nu efectuează presiuni asupra elevilor şi/sau a părinţilor pentru a-i determina să accepte participarea la orele de religie, să plaseze orele de religie doar la începutul sau sfârşitul programului de studiu şi să schimbe modalitatea de stabilire a mediei generale astfel încât notele obţinute la orele de religie să nu mai fie luate în calcul.
„Poziţia asociaţiei noastre este neechivocă: în unităţile publice de învăţământ trebuie păstrată o strictă neutralitate religioasă, iar în cadrul orelor de Religie trebuie predată Istoria Religiilor şi nu doar viziunea particulară a unui anumit cult, indiferent care ar fi acela”, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Avocat recuperare creante

Avantajele unui avocat in recuperarea creantelor Dacă te afli într-o...

Accidente de circulație  în lanț, pe drumurile din Dâmbovița 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați...

CONTROALE ÎN LOCALITATEA BĂLTENI: Au fost verificate centrele de fier vechi

Ieri,  17 aprilie, peste 200 de polițiști din cadrul...

 Mesaje frauduloase concepute de atacatori, care vizează utilizatori din România în ultimul timp

 Vorbim despre tehnci pe care infractorii le reciclează sub...