Cetățenii care au mers măcar o dată la un ghișeu, știu că mulți funcționari de la instituții publice se comportă de care ar fi parte dintr-un stat în stat! Și nu este vorba aici numai despre birocrația excesivă și timp pierdut de simpli contribuabili! Nepăsarea poate avea ca efect direct întârzierea implementării ori definitivarea unor proiecte de mare interes comunitar. Au de suferit în primul rând beneficiarii investițiilor care întârzie nepermis, de multe ori din motive subiective, dar au de tras ponoase și cei care inițiază proiecte, fie că sunt investitori privați, fie reprezentanți ai administrației publice care vor să facă treabă, să lase ceva în urmă!
Iar un exemplu elocvent, un adevărat studiu de caz am găsit la Poiana, unde primarul Marian Șerban aproape că „a mutat munții din loc” pentru ca oamenii care l-au învestit de atâtea ori cu încrederea lor să trăiască mai bine, să poată beneficia de confortul pe care îl aduce accesul și posibilitatea racordării la o rețea de alimentare cu gaze naturale.
Au fost parcurse etapele procedurale, s-au obținut aprobările, au demarat lucrările, conductele au fost îngropate și investiția este foarte aproape de finalizare.
„Aproape”, pentru că, ne-a precizat edilul, conductele de alimentare cu gaze naturale au fost montate pe fiecare străduță și de luni de zile oamenii au rețeaua la poartă! Asta nu-i încălzește însă cu nimic, pentru că rețeaua este sub presiune, în probe, dar nu sunt gaze naturale! De ce? Pentru că operatorul mai are de obținut o aprobare, un aviz, pentru a executa subtraversarea unui canal de aducțiune apă care aparține de Apele Române, Administrația Bazinală Argeș-Vedea, cu sediul (parcă în altă țară) tocmai la Pitești! Fără acel aviz așteptat de luni de zile, nu se pot efectua ultimele lucrări, anume amplasarea Stației de Reglare și Măsurare și racordarea rețelei comunale la magistrala de gaze naturale!
Transgaz a depus documentația aferentă la Apele Române- Argeș Vedea în data de 14 februarie 2023, dar până în momentul de față funcționarii de la sus-numita instituție a statului nu numai că n-au eliberat avizul necesar dar n-au avut cel puțin bunul simț să răspundă solicitărilor, să motiveze cumva această delăsare! Puțin le pasă că cetățenii din Poiana nu pot beneficia de gazele naturale, probabil că nu vor avea această facilitate nici în iarna care vine.