O lebădă, salvată de pe Lacul Bungetu 2

Date:

 O intervenție rapidă a autorităților a salvat viața unei lebede de vară (Cygnus olor) aflată în pericol pe Lacul Bungetu 2, parte a ariei naturale protejate „Lacurile de pe Valea Ilfovului”.

Totul a început cu un apel la 112, în care un cetățean a semnalat că pasărea era imobilizată și cu ambele membre afectate. Autoritățile din județul Dâmbovița s-au mobilizat prompt, iar echipaje ale IPJ Dâmbovița și comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița au ajuns rapid la fața locului.

Lebăda a fost preluată și transportată în siguranță la Grădina Zoologică din Târgoviște, unde a fost cazată în spațiul de carantină și beneficiază de îngrijiri medicale, hrană și apă. Specialiștii speră ca, în cazul în care starea de sănătate a păsării evoluează favorabil, aceasta va fi reintrodusă în habitatul său natural în scurt timp.

Autoritățile au mulțumit cetățeanului care a semnalat situația și echipei Grădinii Zoologice din Târgoviște pentru implicarea rapidă și eficientă. Acest gest subliniază importanța protejării vieții sălbatice și rolul esențial al fiecărei intervenții pentru conservarea naturii.

Un exemplu de solidaritate și responsabilitate ecologică, care ne amintește că protejarea naturii începe cu fiecare dintre noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

SPRIJIN PENTRU ASOCIAȚIA  NEVĂZĂTORILOR DÂMBOVIȚA DIN PARTEA BISERICII

Prin implicarea parohiilor Bărbuleț, Gheboieni, Priseaca, Sfântul Gheorghe și...

Handbal, emoție și fapte bune la Moreni!

Sâmbătă, 06.12.2025, de la ora 17:00, echipa noastră CSU...

Legenda Sfântului Nicolae

Se spune că, demult, într-un sat liniștit, iarna a...