Primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a răspuns într-o conferință de presă comentariilor apărute pe rețelele de socializare, cu privire o presupusă obstrucționare a desfășurării activităților electorale. Edilul a transmis că nu va fi acceptată încălcarea legii și nici „transformarea orașului în iarmaroc”!
„Au apărut niște luări de poziție pe zona de publicitate electorală. S-au plâns anumiți competitori electorali că administrația publică locală târgovișteană i-ar împiedica să plimbe mașini prin oraș. Articolul 46 din legea 185/2013 spune că, pentru vehiculele de publicitate este nevoie de autorizație specială de la administrația publică locală, cu indicarea traseului! Asta este legea! Pe de o parte ei nu respectă legea, pe de alta se plâng că au fost împiedicați să își exercite drepturile în calitate de competitor electoral. Asta e legea. Ori n-o știu, ori se fac că n-o știu, n-o să închidem ochii, indiferent cât de mult se vor plânge pe rețelele de socializare. Nu vom transforma orașul în iarmaroc! În zonele istorice, potrivit regulamentului aprobat de Consiliul Local, cu referire strictă la Legea 185, nu vor fi admise aceste elemente de campanie electorală. Putem să facem campanie electorală și fără să umplem orașul de tot felul de afișe.”