
În contextul impunerii la nivel național, de către Guvernul României, a unor noi restricții în scopul limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2, Federația Română de Baschet face următoarele precizări:
- Activitatea baschetbalistică va continua în România, în condițiile prevăzute de ultima versiune a Protocolul Medical al Federației Române de Baschet privitor la organizarea și desfășurarea competițiilor de baschet în sălile de sport, elaborat în concordanța cu Ordinul comun al Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății nr. 535/1505 din 11.08.2021 și publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 775, în data de 11.08.2021.
Printre cele mai importante măsuri din protocolul medical, menționăm: - sunt scutite de la testare Covid-19: persoanele vaccinate, persoanele care au trecut prin boală și se află în intervalul de până la 180 de zile de la vindecare, minorii
- toate celelalte persoane care nu se încadrează în aceste categorii, dar participă la activitatea sportivă (sportivi, antrenori, arbitri, oficiali, organizatori, șoferi) trebuie să se testeze cu 48h înainte de competiție
- testele pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2 sunt considerate valabile numai dacă sunt făcute în unități avizate de Ministerul Sănătății și efectuate în conformitate cu metodele aprobate de Ministerul Sănătății.
în conformitate cu restricțiile impuse de Guvern prin Hotărârea publicată în Monitorul Oficial Nr. 1013 / 22.10.2021, Federația Română de Baschet precizează că: - pentru perioada menționată de cea mai recentă hotărâre de guvern, competițiile sportive se vor juca fără spectatori
- conducătorii echipelor trebuie să se asigure că respectă cele mai recente
prevederi legale cu privire la: cazarea în unitățile turistice, masa în restaurante, transportul nocturn (în intervalul orar 22:00-5:00)
De asemenea, deși nu sunt obligatorii, Federația Română de Baschet încurajează următoarele măsuri: - responsabilitate crescută în rândul fiecarei echipe, dovedită și prin testarea periodică – în condițiile existenței unui acord parental – a minorilor, cu maxim 48h înainte de competiție, în scop preventiv.
- organizatorii competițiilor să vegheze permanent la respectarea tuturor măsurilor sanitare de prevenție cunoscute și precizate în Protocolul Medical emis de Federația Română de Baschet în luna septembrie 2021.
Pentru a veni în ajutorul participanților la competițiile baschetbalistice, Federația Română de Baschet își propune să achiziționeze, în perioada următoare, teste rapide antigenice, care să fie folosite, în scop preventiv, pentru sportivii loturilor naționale, oficialilor, dar și pentru a veni în sprijinul structurilor sportive care se află în această perioadă în competiții.