Noul şi modernul dinspensar Golească din comuna Şotanga a fost inaugurat

I.B.
0 0

SOTANGAO nouă investiţie a fost finalizată în comuna dâmboviţeană Şotânga. Atât pentru autorităţile locale cât şi pentru cele judeţene infrastructura în sănătate reprezintă o altă prioritate. Astfel a fost realizat şi inaugurat de către primarul Constantin Stroe şi preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu, un dispensar modern în cartierul Goleasca din Şotânga. Investiţia are o valoare de 650.000 lei şi este de mare folos pentru comunitate. Finanţarea a fost asigurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală -OUG 28/2013. Dispensarul are o suprafaţă de 157 mp şi are în componenţă două cabinete, unul de medicină de familie şi unul stomatologic. Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a ţinut să le transmit adversarilor politici că până la finalul anului vor fi finalizate multe alte investiţii în judeţ: „Spre amărăciunea celor din PDL/PNL, dar spre satisfacţia dâmboviţenilor, continuăm până la sfârşitul anului seria inaugurărilor de obiective de investiţii. Pentru că asta arată un singur lucru: că ne-am făcut treaba şi eforturile se văd. Ne ţinem de cuvânt!”, a declarat Adrian Ţuţuianu. Au mai fost prezenţi la eveniment: directorul Companiei de Apă, Alexandru Oprea, consilierul judeţean, Ştefan Cornel, Gheorghe Ana , viceprimarul comunei Şotânga Marian Tănase, alţi invitaţi şi nu în ultimul rând localnici.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Meci Amical "Lăncierii" au câştigat şi ultimul meci al anului. PAS Pucioasa - Chindia Targovişte

Au marcat: Popa (min. 12), Cherchez (43), Oprescu (55). Meciul s-a disputat pe stadionul Dumitru „Tică” Popescu Au arbitrat: Laurenţiu Niculae -Costinel Neagu, Adrian Dumitru PAS Pucioasa: Bănescu – R. Mădăran, Marina, Dumitrescu, G. Mădăran – Anghelescu, Lungeanu, Blas, R. Şeran – losif, Dragnea. Au mai jucat: M. Matei, Robescu, […]