NOI IMPOZITE PENTRU IMM-URI

Date:

ghiseuO modificare foarte importantă, poate una dintre cele mai semnificative şi care cu siguranţă nu va fi pe gustul nimănui, adusă de OG 8/2013 este cea care vizează impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.
Conform OG nr. 8/2013, începând cu 1 februarie, toate societăţile comerciale cu capital privat care au realizat venituri de până la 65.000 de euro la 31 decembrie 2012, indiferent de numărul de salariaţi, vor plăti impozit pe veniturile microîntre-prinderilor. Trebuie reţinut faptul că sistemul de impunere nu este opţional.
„Cota de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor este de 3% aplicată bazei de impozitare”, ne-a declarat Ecaterina Stan, reprezentant OTIMMC Dâmboviţa.
„Baza de impozitare în cazul microîntreprinderilor este constituită din veniturile din orice sursă, din care se scad:
– veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
– veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;
– veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;
– veniturile din subvenţii de exploatare;
– veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare;
– veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;
– veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor sau a activelor corporale proprii.
Plafonul de 65.000 de euro se calculează din însumarea veniturilor din orice sursă din care se scad:
– veniturile aferente costurilor stocurilor produse;
– veniturile din subvenţii de exploatare;
– veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;
– veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;
– veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare;
– veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;
– veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii.
Modificarea sistemului de impunere se face prin depunerea formularului 010 -«Declaraţie de înregistrare fiscală/de menţiuni” privind opţiunea pentru plata impozitului pe veniturile microîntre-prinderilor». Termenul de depunere a declaraţei de menţiuni este până la data de 25 martie 2013″, a mai precizat Ecaterina Stan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU CAMPIONATELE DE „FOTBAL ÎN ȘCOLI”

Federația Română de Fotbal anunță deschiderea înscrierilor în competițiile...

JUCĂTORII CHINDIEI NU ȘI-AU FĂCUT LOC NICI ÎN ECHIPA LUNII SEPTEMBRIE

Din ediția 2024/2025 a Ligii 2 Casa Pariurilor, îți...

CĂTĂLIN AMUZA S-A ÎNTORS CU 4 MEDALII DE AUR DE LA CAMPIONATELE BALCANICE

Performanțe remarcabile realizate de Cătălin Amuza la Campionatul Balcanic...

Gala Topul Firmelor din Județul Dâmbovița, ediția XXXI-a, evenimentul de business numărul I al Toamnei!

Respectând tradiția, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița...