Nicolae Ciucă, președinte PNL: ”Cei care încalcă jurământul lui Hipocrate- de a proteja și de a servi- ar trebui să fie pedepsiți prompt și aspru!”

Date:

Cele două doctorițe de la Secția ATI a Spitalului Sf Pantelimon din Capitală, reținute de procurori pentru omor calificat și tentativă de omor calificat cu premeditare, au fost arestate preventiv.

Din solidaritate, medicii de la Secția de Terapie au anunțat că intră în grevă, în semn de protest față de reținerea celor două doctorițe de către procurori, pentru omor calificat și tentativă de omor în dosarul deceselor suspecte, dar au renunțat  în urma unor discuții cu autoritățile.

În declarații de presă susținute joi, premierul Marcel Ciolacu și ministrul Alexandru Rafila au subliniat că justiția trebuie lăsată să acționeze înainte de stabilirea concluziilor privind responsabilitatea pentru decesele de la Sf. Pantelimon. Ministrul Sănătății a respins o demisie și a subliniat că este responsabilitatea individuală a medicului să stabilească tratamentul unui pacient.

Mult mai tranșant a fost Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal:

„Jurământul este sacru. Ca militar, știu foarte bine că încălcarea acestuia poate costa vieți și poate reduce încrederea în profesiile care salvează vieți.

Cei care încalcă jurământul lui Hipocrate- de a proteja și de a servi- ar trebui să fie pedepsiți prompt și aspru. Cei responsabili de funcționarea și îmbunătățirea sistemului sanitar pentru a preveni astfel de încălcări- de exemplu ministrul Sănătății- trebuie să acționeze fără ezitare și autoritățile trebuie să acorde sprijinul necesar familiilor celor care au avut de suferit într-un caz atât de cumplit.

Oamenii trebuie să primească asigurări că aceia care depun un jurământ în slujba oamenilor iau acest lucru foarte în serios. Fără încredere, ei nu vor veni către noi atunci când vor avea nevoie, iar întreaga societate va avea de suferit.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accident rutier pe DN 71 Târgoviște-București, soldat cu decesul unei persoane 

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu...

Transport ilegal de deșeuri 

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au oprit pentru...

Razie pe drumurile din județul Dâmbovița 

Ample controale au avut loc pe raza județului, care...

Pompierii dâmboviţeni, mereu la datorie

Pompierii au fost prezenți în Parcul Chindia în timpul...