Evoluția principalelor fenomene demografice pe finalul anului 2023, a fost caracterizată în Dâmbovița de o scădere a natalității, în timp ce mortalitatea a rămas ridicată. În luna noiembrie 2023, ultima analizată din punct de vedere statistic, numărul naşterilor înregistrate a scăzut atât față de luna precedentă, cât și faţă de luna noiembrie 2022.
Și numărul deceselor înregistrate a scăzut, dar nesemnificativ față de luna precedentă.
În luna noiembrie 2023 s-a înregistrat naşterea a 267 copii, cu 30 naşteri mai puține decât în luna precedentă. În același timp, numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate a fost de 502, cu 12 mai puține decât în luna octombrie 2023.
Sporul natural a fost negativ , de -235 persoane (născuţii vii înregistrând un deficit faţă de decedaţi), la fel ca şi în luna octombrie 2023 (-217 persoane).
În luna noiembrie 2023 s-au înregistrat 2 decese la copii cu vârstă sub un an.
La oficiile de stare civilă în luna noiembrie 2023 s-au înregistrat 117 căsătorii, cu 102 căsătorii mai puține decât în luna octombrie 2023 iar numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 40, cu șase divorțuri mai puține decât în luna octombrie 2023.
Numărul născuţiilor vii a fost în scădere cu 49 și faţă de luna corespunzătoare din 2022, iar numărul persoanelor care au decedat a fost de 502, cu trei mai mic. Sporul natural a fost negativ în luna noiembrie 2023 (-235 persoane), la fel ca şi în luna noiembrie 2022 ( -189 persoane).