Andrei Ivan (27 de ani) și Jovan Markovic (25 de ani) s-au întors la Universitatea Craiova, după ce au fost împrumutați la Adanaspor, respectiv Oțelul Galați.
Într-o intervenție telefonică în emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport, Sorin Cârțu, președintele de onoare al oltenilor, a vorbit despre situația celor doi și a avut de făcut mai multe remarci în privința lui Andrei Ivan.
Ivan a fost transferat de olteni în vara anului 2017 la Krasnodar pentru 3 milioane de euro, iar anul următor a ajuns sub formă de împrumut la Rapid Viena. În cele din urmă, Universitatea Craiova l-a răscumpărat de la Krasnodar pentru 1,5 milioanr de euro în 2019.
”Dacă mă întrebi pe mine, nu l-aș da nici pe el, dar nici pe Markovic. Mai merită o șansă. Au trecut de etapa aia a tinereții. Sunt familiști, au copii. Au văzut și ei ce înseamnă să fii pe la Clinceni, Sibiu sau Galați. Sunt diferențe față de ce e la Craiova.
Ivan a fost pe la Krasnodar, Viena sau Turcia. Nu au fost niște reușite. Zbate-te aici la Craiova pentru rolul tău și pentru poziția ta!
Dar chiar nu am discutat cu Mirel despre treaba asta. Eu cred că au trecut de tinerețe, de 23, 24 de ani. Acum au 27 de ani și sunt la maturitate. Eu așa gândesc, așa văd.
Și prin ce zone cu milioane au fost. Mă refer la Ivan. Și-a bătut joc. În 2014 îl promovase Ganea, apoi l-am cultivat eu destul. S-a și întâmplat acel ghinion, că n-am lucrat mai mult cu el, că îl disciplinam eu mai mult.”, a spus Sorin Cârțu.
