MORENARUL ANDREI IVAN A PLECAT DE LA U. CRAIOVA CU DESTINAȚIA TURCIA

Date:

Andrei Ivan (28 de ani) o părăsește în această iarnă pe Universitatea Craiova și semnează cu o nouă echipă. După șase ani petrecuți în Bănie, atacantul a plecat din cantonamentul oltenilor și va zbura către Turcia, unde va semna cu Adanaspor.

Potrivit Fanatik, Andrei Ivan și-a luat rămas bun de la jucătorii oltenilor și ar fi plecat către Turcia, unde va evolua sub formă de împrumut până la finalul sezonului.

Sursa citată scrie că Ivan va încasa un salariu uriaș la Adanaspor, 50.000 de euro pe lună, de două ori față de salariul pe care îl avea la Universitatea Craiova.

Adanaspor evoluează în liga a doua din Turcia, după retrogradarea din 2018. În clasamentul din al doilea eșalon al Turciei, Adanaspor ocupă locul 19, cu 14 puncte acumulate în 17 etape.

Ar fi pentru a doua oară când Andrei Ivan o părăsește pe Universitatea Craiova în cazul în care transferul se va realiza. Oltenii l-au transferat pentru prima oară în 2013, iar trei ani mai târziu, l-au cedat la Krasnodar. Ulterior, Ivan a revenit în Bănie în 2019.

*În acest sezon, Andrei Ivan a contribuit doar cu două pase decisive în 21 de meciuri.
*1,2 milioane de euro este cota de piață a lui Andrei Ivan, potrivit Transfermarkt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Siguranța cumpărăturilor online

Cu toate acestea, există riscuri asociate acestei modalități de...

Incendiu la o casă din Răzvad

Incendiu de amploare a izbucnit în această dimineață la...

 Minoră prinsă conducând fără permis, sute de sancțiuni aplicate pentru nereguli în trafic

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au surprins o...

Atacuri de phishing în masă vizează companiile din sectorul financiar-contabil

Un val masiv de atacuri cibernetice, având ca țintă...