Mopediştii sunt în vizorul poliţiştilor

0 0

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 10 Poliţie Rurală Petreşti au depistat un tânăr de 18 ani, în timp ce conducea un moped pe raza localităţii Vişina, deşi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că mopedul nu era înmatriculat în circulaţie. Pe numele lui, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi punere în circulaţie ori conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii.
Poliţia rutieră reaminteşte cetăţenilor faptul că pentru a conduce pe drumurile publice un moped este necesar ca acesta să fie înregistrat în circulaţie şi să se deţină permis de conducere categoria AM
Poliţiştii recomandă conducătorilor de mopede să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie şi să poarte întotdeauna casca de protecţie.
De asemenea, este recomandat ca pe durata deplasărilor să se concentreze în permanenţă asupra traficului şi să nu conducă sub influenţa alcoolului.
Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.
Este indicat să adapteze în permanenţă viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic, să semnalizeze orice schimbare a direcţiei de mers şi să se asigure temeinic înainte de a începe manevra în sine.
Totodată, se recomandă să fie previzibili şi să nu facă slalom printre autovehicule, schimbând frecvent banda de circulaţie şi să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculele care circulă în faţa lor.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Ministerul Sănătăţii a finalizat procesul de achiziţie a vaccinului pneumococic conjugat cu 13 valenţe

Ministerul Sănătăţii a finalizat procesul de achiziţie a vaccinului pneumococic conjugat cu 13 valenţe prin care vor fi prevenite boli precum pneumoniile, septicemiile, meningitele pneumoco-cice şi otitele. În rândul copiilor, bolile pneu-mocice pot provoca afecţiuni grave sau chiar decese. Conform datelor oficiale, ţara noastră înregistrează cea mai ridicată rată de […]