Mopediştii fără permis riscă şi o încasează!

0 0

mopedeVremurile bune în care orice persoană putea să circule liberă pe şosele la bordul mope-delor fără să deţină un permis de conducere au luat sfârşit din 19 ianuarie. Astfel, mopediştii fără drept de a conduce pe drumurile publice riscă acum dosare penale. Problema este că în prezent nu există şcoli autorizate pentru această categorie, dar poliţiştii au primit undă verde la sancţionarea acestei categorii de participanţi la trafic. Cu alte cuvinte, rişti şi o încasezi! Poliţiştii rutieri l-au depistat pe un bărbat de 33 de ani, din comuna Măneşti, în timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propusă soluţie legală prin Parchet.
Poliţia rutieră dâm-boviţeană vă informează:
Potrivit articolului 6 din Noul Cod Rutier, autovehiculul este considerat ca fiind orice vehicul echipat, prin construcţie, cu un motor cu propulsie, în scopul deplasării pe drum. Mopedele, troleibuzele şi tractoarele rutiere sunt considerate autovehicule. Vehiculele care se deplasează pe sine, denumite tramvaie, tractoarele folosite exclusiv în exploatările agricole şi forestiere, precum şi vehiculele destinate pentru efectuarea de servicii sau lucrări, denumite maşini autopropulsate, care se deplasează numai ocazional pe drumul public, nu sunt considerate autovehicule. Mopedul reprezintă un vehicul, cu două sau trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie este mai mare de 25 km/h, dar nu depăşeşte 45 km/h, şi care este echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 50 cm3 sau cu un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 4 kW, iar masa proprie a vehiculului nu depăşeşte 350 kg, neincluzând masa bateriilor în cazul vehiculului electric, în conformitate cu articolul 20 din Noul Cod Rutier:
(1) Pentru a conduce pe drumurile publice autovehicule, tramvaie, tractoare folosite exclusiv la exploatările agricole şi forestiere sau maşini autopropulsate, conducătorii acestora trebuie să posede permis de conducere corespunzător.
(2) Permisele de conducere se eliberează pentru următoarele categorii de vehicule: AM, A1, A2, A, B1, B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb sau Tv.
(3) Descrierea categoriilor de vehicule prevăzute la alin. (2), pentru care se eliberează permise de conducere, este prevăzută îin anexa nr. 1;
(4) Vârsta minimă pentru obţinerea permisului de conducere este de:
a) 16 ani împliniţi, pentru categoriile de vehicule AM, A1 şi
B1;
b) 18 ani împliniţi, pentru categoriile de vehicule A2, B, BE, C1, C1E şi Tr;
c) 20 de ani împliniţi, dacă persoana are o experienţă de cel puţin 2 ani de conducere a motocicletelor din categoria A2, sau 24 de ani împliniţi, pentru motocicletele din categoria A;
d) 21 de ani pentru categoriile de vehicule C, CE, D1 şi D1E, precum şi pentru triciclurile cu motor din categoria A;
e) 24 de ani pentru categoriile de vehicule D, DE, Tb şi Tv.”

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

F.C. Municipal Târgovişte, în retur. Cinci meciuri in deplasare şi patru acasă

Pe F.C. Municipal Târgovişte o aşteaptă un sezon destul de greu. Va juca în deplasare cu: Unirea Câmpina, Fortuna Brazi, Civitas Făgăraş, S.C.M. Argeşul Piteşti, F.C. Zagon. Pe teren propriu (stadionul Academia Ghiorghi Zotic) le va avea ca adversare pe: Avântul Reghin, Conpet Ploieşti, Girom Albota, Unirea Tărlun-geni. Deci cinci […]