Minoră racolată de doi tineri pentru a o exploata sexual

Doi tineri, bănuiţi că ar fi racolat o minoră pentru a o exploata sexual, sunt cercetaţi sub control judiciar. Aceştia ar fi intenţionat să o ducă pe tânără în Austria, în vederea exploatării prin practicarea prostituţiei.
La data de 15 mai a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, constând în aceea că o adolescentă, de 17 ani, instituţionalizată în cadrul unei instituţii din Dâmboviţa, ar fi fost racolată în scopul exploatării prin practicarea prostituţiei.

De asemenea, poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 13 spre 14 mai a.c., minora ar fi plecat dintr-un centru de servicii sociale din Târgovişte şi ar fi fost ţinută într-o locaţie, fiin-du-i îngrădită libertatea de mişcare.
Sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmboviţa, în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat minora în localitatea Puchenii Mari, judeţul Prahova, la locuinţa unui tânăr de 21 de ani. La activităţile de căutare au participat şi poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova şi

jandarmi de la Gruparea Mobilă Ploieşti.
Din cercetări a reieşit că doi tineri, de 20, respectiv 21 de ani, ambii din judeţul Prahova, ar fi fost implicaţi în racolarea minorei, în vederea exploatării prin practicarea prostituţiei, pe raza municipiului Bucureşti, urmând să fie transportată în acelaşi scop în Austria.
Tinerii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar în urma prezentării la Tribunalul Dâmboviţa, instanţa de judecată a dispus măsura con

trolului judiciar.
În cauză, poliţiştii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, sub coordonarea procurorului de caz, continuă cercetările.
De asemenea, activităţile desfăşurate au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T din Dâmboviţa au descins la domiciliile unor persoane bănuite de operaţiuni cu droguri

La data de 17 mai a.c, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa şi procurorii D.I.I.C.O.T – B.T. Dâmboviţa au efectuat 8 percheziţii domiciliare, pe raza oraşului Titu şi a localităţilor Potlogi, Costeştii din Vale, Slobozia Moară şi Lunguleţu, la persoane bănuite de trafic şi consum de droguri de […]