
Ministerul Finanțelor continuă implementarea reformelor și investițiilor asumate prin Componenta 8 ”Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii”, cu un buget de 371,8 milioane de euro, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și a reușit să îndeplinească în termen toate cele 4 jaloane și ținte asumate pentru primul semestru din acest an.
„Pentru Ministerul Finanțelor, Planul Național de Redresare și Reziliență este una dintre priorități. Toate reformele asumate prin acest document au ca scop îmbunătățirea calității vieții românilor, dar și creșterea veniturilor la bugetul de stat, mai ales în actualul context internațional extrem de complicat. Toate cele patru jaloane asumate, cu termen sfârșitul primului semestru din 2022, au fost realizate. În plus, ținta 220, prin care ne angajam conectarea a cel puțin 150.000 de case de marcat la sistemul electronic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost îndeplinită încă din ultimul trimestru al anului trecut și este inclusă în prima cerere de plată depusă de România la Comisia Europeană, în 31 mai a.c.”, a subliniat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.