MILOSTENIA, CEA MAI FRUMOASĂ MESERIE DIN LUME

0 0

Preot StefanescuPreot Ioan ŞTEFĂNESCU
Au fost în lume, dintotdeauna: inegalitate, nedreaptate, şanse pentru unii, neşanse pentru alţii, şi asta, din cauza lipsei de iubire dintre oameni. Aşa a ajuns „mila” să umble ca un străin prin lume. De ce? Sunt şi cauze obiective. Dar aste nu ne îndreptăţeşte să nu cunoaştem acest sentiment nobil, care izvorăşte din Dumnezeu.
Care sunt cauzele? Criza socială şi cea economică, nesiguranţa zilei de mâine, înrăutăţirea vieţii în general, prevenirea relaţiilor dintre oameni şi cu deosebire slăbirea credinţei în Dumnezeu. Toate acestea înmulţesc suferinţele din lume şi înăspresc firea oamenilor. Condiţiile de viaţă şi perioada grea pe care o traversăm au făcut ca lupta pentru existenţă să devină dură, aspră, apăsătoare, fiecare dintre noi fiind stăpânit de grijile proprii şi hărţuit de tot felul de probleme. Astfel, mulţi trecem pe lângă suferinţele semenilor fără tresărirea niciunui sentiment, ca şi când n-ar fi şi aceia tot oameni ca şi noi. Ba, mai mult, mila apare azi ca o slăbiciune, care unii consideră că trebuie înlăturată din viaţa noastră.
Aflându-ne în aceste stări rele, Salvarea noastră nu este alta decât întoarcerea oamenilor cu credinţă adevărată către Dumnezeul izbăvirilor: ieşirea noastră din carapacea egoismului care ne stăpâneşte şi deschiderea cu iubire şi cu milă faţă de semeni.
Atunci când pământul cuprins de secetă se usucă şi se înăspreşte ameninţând întreaga vegetaţie, numai ploaia binecuvântată îi poate reda viaţa. Tot aşa şi sufletul oamenilor, prins de seceta credinţei, a iubirii şi a rugăciunii, sub presiunea lipsurilor care ne stăpânesc, ne învârtoşează şi ne usucă viaţa. Salvarea este numai „mila lui Dumnezeu”, acest dar al cerului, care niciodată nu ne părăseşte. Mila lui Dumnezeu să o cerem peste suferinţele noastre, pentru a înmuia inimile noastre uscate de vânturile răutăţilor.
Viaţa este într-adevăr grea şi cuprinsă de multe lipsuri. Dar răul nu se înlătură sporind zi de zi răutăţile ce le fac prea mulţi dintre noi. Lipsurile şi sărăcia nu se împlinesc recurgând la hoţii, la escrocherii şi la tot felul de acte necinstite. Încrederea în oameni nu se asigură cu bârfele, cu batjocurile, cu denigrarea semenilor, ci cu recunoaşterea meritelor fiecăruia, prin îngăduinţă şi putere de stăpânire. Deci numai respectarea legii morale ne poate aduce îmbunătăţirea vieţii. Chiar dacă unora li se pară că aceste îndemnuri sunt deplasate, neconforme cu realitatea crudă a vieţii de azi, totuşi eu cred că sunt singurele mijloace de ieşire din răul ce ne paşte.
Trebuie să înţelegem că la baza vieţii trebuie să stea mila, şi cinstea, nu ura şi nepăsarea. Să înţelegem că pacea şi îmbunătăţirea vieţii vin din sporirea binelui, prin deschiderea noastră cu gând bun spre semenii noştri. Dacă e firesc să am grijă de nevoile mele, tot aşa e de firesc ca, din iubire şi milă, să împlinesc, cu ce pot, şi lipsurile semenilor mei, căci mila face ca foamea lui să fie şi a mea, boala lui să o simt şi eu, toate nevoile lui să le simt ca ale mele. Potrivit învăţăturii Sfintei Evanghelii, avem datoria să-i ajutăm nu după măsura posibilităţilor, ci mai ales după măsura milei şi a iubirii.
Iubirea este singura putere din lume care nu poate fi biruită; este singura hrană dătătoare de viaţă adevărată; este singurul mijloc de înfrăţire între noi; este singura mărturie adevărată că în sufletul tău este Hristos.
E nevoie ca omul care-şi pune problema mântuirii să fie bun. De la cine învăţăm să fim buni? De la Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că El este învăţătorul nostru Cel Mare. Şi bunătatea sau milostenia sunt, după Sfântul Ioan Gură de aur, cea mai frumoasă şi cea mai importantă meserie: „Milostenia este o meserie care-şi are atelierul său în cer, iar învăţătorul acestei meserii nu-i un om, ci este Dumnezeu”. Această meserie nu ne face haine, nu ne zideşte case, nu de aduce bani, dar ne prilejuieşte viaţa veşnică, ne smulge din mâinile morţii, ne face străluciţi şi-n viaţa aceasta, şi-n cealaltă, ne zideşte casă în cer.
Ultimele cuvinte – testament ale Părintelui Arsenie Papacioc spuse către cei care veghează la patul său de suferinţă au fost: „Să iubim bine, să iubim frumos, să iubim rana şi pe cel care a făcut rana”.
Încearcă şi tu această frumoasă meserie!

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

VIDEO. Agapa frăţească, în primăria de la Hulubeşti Ţuică, vin, prăjituri şi lăutari pe holurile primăriei

Duminică, la primăria comunei Hulubeşti a fost chef mare, cu zeci de oameni, dat de primarul PD-L Adrian Chiriţă, unde invitatul de onoare a fost deputatul PD-L Florin Popescu. Cum nu e chef fără lăutari, o formaţie a asigurat atmosfera de petrecere. Staţia la maxim a făcut ca muzica să […]