MECI AMICAL DIFERENŢA DE VALOARE ŞI-A SPUS CUVÂNTUL

S.A.

Fcm Targoviste -Unirea TarlungeniAl doilea „amical” al F.C.M.-ului s-a disputat pe stadionul COMUNAL din localitatea argeşeană BRADU, unde elevii lui PUIU BECHEANU au avut-o ca adversară pe divizionara B, F.C. OLT (fostă ARLO SLATINA).
Partida s-a disputat pe un gazon sintetic cu dimensiuni regulamentare. Meciul a fost condus de o brigadă din PITEŞTI, formată din EDI BELEGA, NI-CUŞOR MARIN, MIHAI IONESCU.
Putem afirma că întâlnirea şi-a atins scopul, chiar dacă între cele două formaţii a fost diferenţă de valoare. Gazdele au dominat teritorial, dar nu au avut prea multe ocazii de gol. Cele trei reuşite ale lui CIOBANU şi IVĂNICĂ (11 m) au fost pe fondul unor greşeli în apărare. La primul, întreaga apărare a stat pe loc, lăsându-l pe BICA descoperit, dar şi el, dacă era mai atent, putea evita golul. Al doilea „aparţine” lui BELEGA, dintr-un penalty, văzut doar de el…
La pauză, gazdele au schimbat „liniile” de mai multe ori şi, la o centrare, portarul BICA mimează ieşirea pe minge, dar apoi se opreşte, lăsându-l pe IVĂNICĂ singur, doar cu poarta în
faţă.
E adevărat că apărarea per ansamblu a greşit, însă nici atacul nu prea s-a văzut. în faţa unui MARINCĂU sau COVALSCHI a fost greu de pătruns spre poarta adversă.
Totuşi, de câteva ori ENESCU, POPA , LEŢU sau DRAGNEA au încercat vigilenţa portarului BUGIU, dar fără să-l învingă.
Per ansamblu, ţinând cont de ce adversar avem în faţă, cu o pregătire de doar o săptămână, echipa s-a mişcat bine. Dar este mult de lucru în zilele următoare, până la reluarea campionatului.
Lotul este puţin cam redus numeric. GRIGOROV nu a fost folosit, fiind uşor accidentat, ceea ce s-a văzut în linia de apărare.
Mai sunt câţiva jucători cu probleme medicale, GÂLDĂU, OLTEANU, NEAGU, la care se adaugă
ANGHEL şi BANU,
încă nerefăcuţi din toamnă, însă se speră ca aceştia să fie apţi de joc la următoarea partidă.
A fost primul meci cu adevărat pe un teren normal, în care cel cu pregătirea fizică mai bună a avut câştig de cauză, iar experienţa unora şi-a spus cuvântul.
Evident că a fost un joc în care nu s-a urmărit rezultatul, dar scorul este nedrept (cu 11 m). însă din greşeli se învaţă, iar la următoarele partide acestea se pot remedia.
Jocul cu F.C. OLT ne-a arătat la ce nivel suntem cu pregătirea. Va trebui ca, în timpul care a rămas până la primul meci oficial (28 februarie), să eliminăm deficienţele constatate.
F.C. OLT a folosit în prima repriză următoarea echipă: BUGIU – C. CĂPĂ-ŢÂNĂ, GHERGHE, MA-
RINCĂU, COVALASCHI, VINTILĂ, CUIEDAT, N. CĂPĂŢÂNĂ,
CIOBANU, ŞTEFAN, IVĂNICĂ.
Antrenorul BECHEANU i-a trimis în teren pe: BICA – NEAGU (46 –
TIMOFTE), COMAN, OLTEANU,
CERNEA, GÂLDĂU (85 – ZGÂMBĂU),
LUNGEANU, DAIA (46 – MIHĂILĂ), MÂNDRU (46 – ENESCU), POPA, LEŢU (46 – DRAGNEA).
O menţiune în privinţa lui V. ENESCU – în timpul deplasării spre stadion a fost anunţat de decesul tatălui său. întreaga echipă şi conducerea clubului sunt alături de VALENTIN prin greaua suferinţă pricinuită de pierderea
tatălui. SINCERE CONDOLEANŢE.
Următorul meci are loc astăzi, de la ora 13:00, pe terenul sintetic de la BUFTEA, în compania echipei C.S. BALOTEŞTI.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

F.C. Municipal Târgovişte Atacanţii nu cer mingea în profunzime

Procesul de pregătire al Municipalului continuă cu antrenamente fizice, alternate cu meciuri amicale. Sunt şi şedinţe de analiza acestor partide, pentru a se observa greşelile făcute şi a le remedia. în prima parte a sezonului (turul şi patru etape din retur), s-a văzut în jocul Municipalului o bună posesie a […]