Măsuri de prevenire a apariţiei pestei micilor rumegătoare

Date:

Primul focar de Pestă a Micilor Rumegatoare din Uniunea Europeană a fost confirmat în Bulgaria, în data de 23 iunie a acestui an, urmat de confirmarea altor noi focare în 28 iunie şi 9 iulie. Din data de 9 iulie şi până la data prezentei nu a mai fost confirmat un alt focar de boală în Bulgaria.Pesta micilor rumegătoare este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele şi caprinele. Boala se transmite în principal prin contact direct. Mortalitatea în cazul animalelelor infectate poate ajunge la 70%. în România nu evoluează această boală, având statut de ţară liberă de pesta micilor
rumegătoare.Pentru a păstra acest statut, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ANSVSA a întreprins acţiuni de prevenire a introducerii virusului aceşti boli în România:A transmis în teritoriu note de serviciu, care s-au concretizat prin organizarea de întâlniri cu părţile implicate şi interesate, întâlniri care au vizat:
– informarea medicilor veterinari cu atribuţii specifice, a operatorilor economici şi a tuturor persoanelor implicate în activitatea de comerţ cu rumegătoare din Bulgaria sau cu rumegătoare care tranzitează Bulgaria;
– intensificarea acţiunilor de supraveghere pasivă, în special în judeţele din sudul ţării;
– instruirea medicilor veterinari cu privire la recunoaşterea semnelor clinice de boală în conformitate cu specificaţiile Organizaţiei Mondiale de Sănătate Animală (OIE);
– întărirea controalelor în punctele de trecere la frontieră în ceea ce priveşte transporturile de rumegătoare din Bulgaria şi Turcia, având în vedere că ultimele animalele la care s-a confirmat boala nu prezentau semne clinice, confirmarea făcându-se în baza investigaţiilor de laborator.
De asemenea, specialiştii din cadrul Autorităţii de la nivel central s-au întâlnit cu cei din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală pentru a analiza situaţia epidemiologică din Bulgaria şi pentru a stabili măsurile adecvate pentru supravegherea şi diagnosticarea acestei boli.
În data de 21 august este convocată o instruire prin videocon-ferinţă cu reprezentanţii tuturor DSVSA judeţene pe acest subiect, urmând ca, în scurt timp să fie organizat un excerciţiu de simulare pentru pesta micilor rumegătoare.Comisia Europeană a adoptat în 04.07.2018, Decizia (EU) 2018/954 de stabilire a anumitor măsuri de protecţie pentru prevenirea răspândirii pestei micilor rumegătoare în Bulgaria.
ESTE INTERZISă EXPEDIEREA/ACHIZIŢIONAREA din BULGARIA din comunele enumerate mai jos, de rumegătoare mici şi material seminal, ovule şi embrioni de la rumegătoare mici şi introducerea acestora pe teritoriul României:
Comunele Bolyarovo şi Elhovo din regiunea YAMBOL.
Comunele Sredets, Sozopol, Primorsko, Malko Tarnovo şi Tsarevo din regiunea BURGAS. Precizăm că ambele regiuni se află în apropierea graniţei Bulgariei cu Turcia.
Pe această cale, ANSVSA solicită operatorilor economici din România implicaţi în activitatea de comerţ cu rumegătoare să acorde maximă atenţie instrucţiunilor transmise de ANS-VSA prin intermediul DSVSA judeţene, pentru a îşi proteja efectivele de rumegătoare mici de această boală.
Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp DSVSA judeţene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Coliziune între un autoturism și un tir 

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu...

Incendiu produs la o casă situată în comuna Petrești, sat Puntea de Greci

Miercuri, în jurul orei 10:38, pompierii au fost solicitați...

Au fost avansați în gradul profesional următor 123 de polițiști din cadrul  IPJ Dâmbovița 

Într-o atmosferă de sărbătoare au fost avansați în gradul...

Atenție! Produs contrafăcut!

Produsul prezinta risc de sufocare deoarece contine ventuze care...