Pierre Accoce
și dr. Pierre Rentchnick
Timp de un an de zile, toți, absolut toți, chiar și cei ce nu se pricepeau la madicină, au văzut clar ca lumina zile că o boală gravă submina rapid sănătatea lui Geroges Pompidou. Ca întodeauna, anturajul președintelui încrimina, în mod oficial, gripa. Prins în mod nemilos în jocul intereselor politice, președintele Statului trebuia să declare oficial că era viguros, că plesnea de sănătate. Cu toate acestea, nimeni dintre cei ce aveau ochi să vadă și să înțeleagă realitatea nu mai puteau accepta că gripa îl împiedica să meargă normal, îl cocoșa, îi umfla fața, îi modifica inflexiunile vocii, încât, uneori, aceasta abia se mai auzea. în schimb, începuseră să circule zvonurile cele mai absurde despre starea de sănătate a președintelui Pompidou.
Trebuie totuși să admitem că Georges Pompidou a fost capabil să îndure cu curaj calvarul prin care trecea. Puțini oameni au tăria de caracter de a privi cu calm cum se apropie moartea. Dacă ar fi fost un om de rând, starea sa de sănătate nu l-ar fi privit decât pe el și rudele sale. Dar, când este vorba de un șef de Stat, lucrurile se schimbă. Costituția, legea îi obligă pe toți să-l respecte, iar pe un grup restrâns de indivizi, să se preocupe permanent de starea sa de sănătate. Prin prisma realității politice, președintele Statului, la rândul său, trebuie să dea socoteală pentru faptele și gândurile sale, celor pe care-i reprezintă, atât pe teritoriul francez, cât și în lume. Astfel, președintele de la Elysée nu se mai poate reprezenta doar pe el însuși, el reprezintă Franța. Din clipa în care Georges Pompidou a începu să apară în public, deplasându-se ca o persoană ce abia poate face doi pași ca lumea, francezii au început să-și pună întrebări. Spre deosebire de ceea ce credeau unii, că secretul medical nu trebuie dezvăluit marelui public, când este vorba de șeful Statului, oamenii de rând, lucizi, cred, dimpotrivă, că au dreptul să știe dacă președintele Franței mai este capabil să guverneze, dacă starea sa de sănătate nu a luat-o razna, dacă țara este administrată de un om întreg la minte, dacă este reprezentată avantajos, dincolo de granițele sale, dacă mai poate apăra Franța, în caz de război.
Asemenea predecesorului său, asemenea celor care i-au urmat la frâiele puterii de Stat, era posesorul uni privilegiu redutabil: puterea de a iniția un atac nuclear, dacă era necesar, fără să se mai consulte cu cineva. Astfel, Pompidou avea puterea de a declanșa o putere de distrugere ce putea produce instantaneu moartea a cincizeci de milioane de oameni, echivalentul populației Franței. Era singura armă eficientă, aflată la dispozița lui Georges Pompidou, pentru a descuraja eventualii dușmani ai Franței. Până să se îmbolnăvească, responsabilitatea de a apăra interesele Franței, nu era o povară pentru Georges Popi-dou. Se știa că era un om capabil să se achite de obligațiile carei reveneau. Până să fie slăbit de boală, capacitatea sa intelectuală era nu numai intactă, dar era formidabilă. Era un om cult, capabil să recite fragmente întregi din Racin, autorul său preferat. Din păcate, a venit o zo în care Georges Pompidou nu a mai fost în stare să reproducă din memorie cele șase cifre ale codului pentru a declanșa furtuna nucleară, bazată pe plutoniu. Creierul său refuza să mai memoreze și să reproducă cifrele necesare pentru declanșarea morții atomice. în această situație, s-a recurs la metoda clasică: cifrele au fost gravate pe un medalion de aur pe care-l purta permanent la gât, chiar și când dormea. Dar a mai apărut o problemă, în ultimul său an de viață: nimeni, nici cel mai bun medic, nu a mai putut să garanteze că Pompidou mai era capabil să aibă discernământ. Nimeni nu mai putea să jure că președintele Franței, într-un moment de lipsă totală de discernămât, nu va declanșa un război nuclear.
Medicii specialiști știu foarte bine că, în ceea ce privește toate afecțiunile serioase ale stării de sănătate, personalitatea și intelectul bolnavului suferă modificări ce scapă de sub control, chiar și de sub controlul celor puși să supravegheze pe cel bolnav. Chiar și caracterele cele mai puternice nu pot contracara și controla dezastrul provocat de boală. S-a constatat că orice om, indiferent de gradul personal de moralitate, din clipa în care nu mai poate controla evoluția bolii, degradarea fizică a trupului său, își pierde orice urmă de interes pentru a mai face bine celor din jurul său. Relația sa personală cu realitatea din jurul său, cu cei pe care-i cunoaște, începe să fie grav afectată. Pe scurt, nu mai este omul pe care-l cunoșteai. Aceste semne, ce indică schimbarea stării fizice și psihice, bagă groaza în cei ce formează anturajul președintelui Statului, deoarece consecințele nu pot fi mereu previzibile. De multe ori, aceste consecințe pot afecta nu doar destinul anturajului, ci chiar destinul unui întreg popor.
în cazul lui Georges Popidou trebuia rapid să se descopere cauza sau cauzele ce au declanșat boala. La nivel înalt, timp de cincisprezece luni, s-a tot afirmat că este vorba de o boală benignă. Dacă a fost sau nu așa, trebuia dovedit.
*
Deși a afirmat mereu că este capabilă să accepte idei noi, Franța burgheză, extrem de conservatoare în ceea ce privește producerea de bunuri și mentalitatea, cea care a urmat Imperiului și regilor, nu i-a primit niciodată cu brațele larg deschise pe politicienii apăruți din neant. în consecință, în data de 16 aprilie 1962, Fanța întreagă tresare de uimire. Din motive doar de el știute, Charles de Gaulle dă Franței, un prim-ministru în persoana lui Georges Pompidou, ce-l va înlocui astfel pe Michel Debré. Mediul politic rămâne cu gura căscată, dar nimeni nu are tupeul necesar pentru a-l lua la întrebări pe General. Niciodată Georges Pompidou nu a fost ministru, nici depuat, nici cel puțin consilier municipal.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. De asemenea, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
