Lumea, condusă de bolnavi (81)

1 0

Pierre Accoce
și dr. Pierre Rentchnick
Deși anul 1958 va fi unul glorios pentru de Gaulle, existau deja germenii furtunii ce se vor manifesta brusc peste câțiva ani, eliminându-l brutal de pe scena politică franceză. într-adevăr, după 1958 armata a fost o mare decepție pentru de Gaulle, nu mai era cea pe care o știa el, în anii ‘40. Acum, predominau carieriștii. în al doilea rând, naționaliștii francezi se dădeau de ceasul morții pentru a-și impune punctele lor de vedere antiamericane și au reușit. Dar pentru aceasta aveau nevoie de o personalitate politică care să nu fi fost compromisă de colaboraționismul cu trupele de ocupație naziste, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Singurul ce corespundea exigențelor dure ale naționaliștilor a fost Charles de Gaulle. L-au contactat. Nu a putut să refuze deoarece, prin educația primită, își iubea foarte mult țara căreia vroia să-i redea gloria de care se bucurase pe vremuri. în consecință, s-a lăsat luat de val. A fost un puternic val de entuziasm popular, nemaipomenit, care l-a dus, fără probleme, la Élysée. Cu toate că ajunsese să dețină puterea supremă în Stat, de Gaulle nu a renunțat la principiile sale politice. Nu s-a lăsat manevrat de naționaliști. Mai târziu, când aceștia vor pune în pericol interesele Franței, îi va elimina fără pic de milă, fără să resimtă nici cea mai mică remușcare. Mai mult chiar, se va dovedi nemilos cu cei care au încercat să-l păcălească. De asemenea, va răspunde cu o perfidie mai feroce, celor ce se vor dovedi a fi perfizi cu el. Puțin i-a păsat că cei de extremă dreaptă l-a catalogat drept comunist, iar cei de stânga, dictator. Se spuneau tot felul de lucruri despre el. începuse să fie bârfit, dar nu-i păsa, deși era la curent cu tot ce se bârfea pe seama lui. Indiferent de cum evoluau lucrurile, nu putea fi șantajat. Știu să se ferească de tot ceea ce l-ar fi putut compromite. Nu aveau cum să-l agațe. Era o fire solitară, capabil să se detașeze de orice mizerie a vieții politice, era mândru, nu se amesteca cu niciun grup de interese sau de presiune.
Revenirea sa la Élysée a fost primită cu bucurie și entuziasm de majoritatea francezilor. Cu toate acestea, unii au început să scormone, doar-doar vor găsi ceva. Până la urmă, au început să pună întrebări, tot mai insistente despre starea sa de sănătate. Alții s-au legat de una din afirmațiile sale, când a spus că, totuși, a ajuns la putere cu zece ani întârziere. Astfel, cei care nu-l agreau, au început să avanseze ideea că nici-un politician care a trecut de șaizeci de ani n-ar mai trebui să fie șef de Stat. Dar problema numărul unu era starea sa de sănătate. De Gaulle făcea parte dintre cei cu nu vorbeau în public desprea starea sa de sănătate. Adversarii politici au început să sape, tot mai adânc, până au descoperit că tatăl său nu permitea niciunuia dintre copiii săi să ardă gazul de pomană. Cu această ocazie, adversarii au descoperit că erau educați să nu se plângă dacă se loveau cu capul de pragul de sus, că nu era de bon ton să se smiorcăie dacă trebuiau să treacă peste piedicile ce se iveau pe parcursul vieții lor personale. Dar nu era suficient. Ceea ce descoperiseră îl avantaja tot pe de Gaulle. Dar, adversarii nu s-au descurajat. Au început să scormonească și mai îndârjiți. Astfel, s-a aflat că în timpul Primului Război Mondial, când avea gradul de căpitan, de Gaulle a fost rănit de trei ori: la mână, la picior, la șold, cu o baionetă. Cu toate acestea, de

Gaulle nu s-a lăudat niciodată cu rănile căpătate. Unde dai și unde crapă. Poporului i-a plăcut modestia lui de Gaulle. Adversarii săi au făcut spume de furie. Nu mai suportau să-l tot vadă picând în picioare. Cu toate acestea, de Gaulle suferea de o boală despre care nu vorbea cu nimeni, nici cu cei din familie, exceptând medicul său personal. Boala s-a manifestat prima dată în 1937, când a cumpărat casa de la Boisserie, o adevărată fortăreață de notar, ce l-a costat destul de mult, dar el a considerat că merită. Cel ce știa de boala sa era medicul André Lichtwitz, mai mic cu nouă ani decât el, girondin venit la Paris cu gândul de a deveni un foarte bun specialist în tratarea glandelor endocrine. Și a reușit. A fost nu numai foarte apreciat, dar devenise o somitatea în domeniul său. A fost asistent la spitalul Lariboisière și consultant la spitalul american din Neuilly. De fiecare dată când părăsea Colombey pentru a veni la Paris, generalul de Gaulle se întâlnea cu el. De cele mai multe ori îl vedea nu doar pentru a discuta cu el, ci pentru a fi consultat.
Alegerea doctorului Lichtwitz nu era întâmplătoare. Specialitatea sa îl interesa foarte mult pe generalul de Gaulle care suferea de o formă ușoară de diabet. O boală răspândită de care sufereau, la vremea respectivă, peste un milion de francezi, caracterizată prin prezența persistentă și anormală a glucozei în urină. Diabetul este rezultatul unei proaste funcționări a reglării cantității de zahăr în sânge. După câte se pare, într-un caz din trei, diabetul este de origine ereditară.
Diabetul este o disfuncționalitate a metabolismului ce poate fi ținută sub control prin tratament și regim. Dar, ca toți diabeticii, generalul de Gaulle era perfect conștient de manifestările degenerative care-l amenințau. Acestea se manifestau la nivelul nervilor periferici, provocând complicații vasculare. Una dintre aceste complicații afectau ochii, mai precis retina, provocând orbirea. Uneori, afectează cristalinul, deformându-l, ceea ce duce la miopie, hipermetropie, presbitism sau astigma-tism. Când cristalinul devine opac, apare cararacta. De regulă, diabetul afestează, simultan, ambii ochi.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. De asemenea, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Dolarul american a revenit la 4,7 lei

Radu GEORGESCULa jumătatea săptămânii, leul s-a apreciat minim față de euro și lira sterlină dar s-a depreciat față de dolar și francul elvețian. În piața monetară, dobânzile interbancare pe termen mediu au revenit pe creștere. Cursul euro a coborât de la 4,9475 la 4,9469 lei în timp ce transferurile se […]