Lumea, condusă de bolnavi (8)

Pierre Accoce
şi dr. Pierre Rentchnick_
La scurt timp după publicarea observaţiilor doctorului Bruenn, un medic englez, doctorul Harold Sheehan, a făcut cunoscută opinia sa în AAnn. Int. Med, 73: 344-345, 1970, ce nu lasă niciun loc pentru interpretări: „Era clar că preşedintele Roosevelt se găsea în stadiul terminal al bolii sale. Am fost şocaţi să vedem sosind la Yalta un muribund care ar fi trebuit să beneficieze de o cu totul altă ambianţă a mediului înconjurător. în starea de sănătate în care se afla, decizia de a face deplasarea la Yalta a fost o foarte mare greşeală de gândire a executivului său, datorată curajului de nestăpânit a domnului Roosevelt şi a spiritului său de sacrificiu pentru îndeplinirea înaltelor sale responsabilităţi faţă de ţara sa.”
Lordul Moran, medicul personal al lui Winston Churchill, ce l-a însoţit pe Prim-ministrul britanic în toate deplasările sale, nu a putut, în ceea ce-l priveşte, să nu observe stare de sănătate critică a preşedintelui Roosevelt, de fiecare dată când se afla în preajma sa. într-o carte consacrată propriului său pacient, The Struggle for survival, apărută la Londra, la editura Constable, în 1966, nu a evitat să se refere la starea de sănătate dezastruoasă în care se afla şeful de Stat american când a sosit la Yalta:
„Orice medic experimentat, scria el, putea foarte uşor să constate doar din priviri că preşedintele era bolnav. Prezenta toate simp-tomele arteriosclerozei cerebrale într-un stadiu avansat. Se vedea limpede că nu mai avea de trăit decât câteva luni. Dar oamenii sunt total orbi când refuză să vadă adevărul, iar americanii refuzau să accepte idea că preşedintele lor era terminat. Fata lui Roosevelt nici nu concepea că tatăl ei era grav bolnav, iar doctorul McIntire îi cânta în strună. Cu toate acestea, în preajma plecării noastre spre Yalta, am primit o scrisoare din partea doctorului Roger Lee, din Boston, fostul preşedinte al American College of Physicians şi al American Medical Association, care îmi spunea: «Acum opt luni de zile Roosevelt a făcut o criză de insuficienţă cardiacă.» Desigur, ezistă etape în manifestarea congestiei cardiace, dar Roosevelt avea de asemenea şi probleme cu ficatul, în plus respirând cu dificultate. în mod sigur, o examinare post mortem ar fi arătat că avea probleme de sănătate cu toate organele.”
Pe preşedintele Franklin Delano Roosevelt l-a terminat o hipertensiune arterială ce a provocat o masivă hemoragie cerebrală. Mai multe vase de sânge au cedat în acelaşi timp. Rar se manifestă un cataclism de o asemenea amploare fără să nu apară semnele prevestitoare. în cazul lui Roosevelt, asemenea semne au existat. Drept dovadă, numeroasele mărturisiri ce le atestă. Cu toate acestea, la vremea respectivă era dificil să interpretezi şi să analizezi aceste semne ale manifestării stadiilor premergătoare unei masive hemoragii cerebrale. Nivelul tehnic al medicinei de atunci încă nu permitea o analiză foarte corectă a evoluţiei bolii. în realitate, toate aceste semne premergătoare indicau ceea ce acum identificăm ca fiind „boala lui Alvarez”.
Walter Clement Alvarez a fost un medic născut în 1844 la San Francisco, în California. A studiat un ansamblu de simtome foarte clare, dar îngrijorătoare după ce a remarcat că acestea precedau frecvent atacurile cerebrale. A dat dovadă de un rar talent de om de ştiinţă, de analist şi de statistician, reluând analiza constatărilor sale până a reuşit să stabilească un protocol de experimente referitoare la declanşarea şi manifestarea acestor tulburări ce afectau starea de sănătate a pacientului. în 1966, confraţii săi au dat numele său magistralei sale observaţii a manifestării acestui tip de boală.
în realitate, imperceptibile accidente vasculare, rupturi de micro-anevrisme, la nivelul creierului creează cadrul optim pentru manifestarea acestei boli fatale. în engleză, aceste manifestări sunt cunoscute sub denumirea de mici ictuşi sau little strokes. Sunt nişte crize ce apar brusc, minuscule dar foarte reale. Aceste crize aproape imperceptibile provoacă multiple şi infime necroze cerebrale, un fel de puncte negre pe suprafaţa creerului. Orice zonă din creer poate fi afectată de aceste little strokes. Apariţia acestor focare ale bolii pot afecta diferite funcţii ale organismului, ajungând până acolo încât pur şi simplu şterg definitiv manifestarea senzaţiilor percepute, în mod normal, de corpul bolnavului. Astfel, cel afectat de boala lui Alvarez are crize de oxigenare, manifestă o anemie temporară sau spasme vasculare. De asemenea, are ameţeli uşoare, tulburări de coordonare ale mişcărilor membrelor, tulburări de vorbire, scurte stări de paralizie. Bolnavul devine apatic. Scrisul devine ilizibil. Apar stări inexplicabile de oboseală, de indiferenţă la ceea ce se petrece în jur, pierderea provizorie a conştiinţei, comportament şi vorbire aberantă, pierdere de memorie. Unii oameni, atinşi de boala lui Alvarez, care pe vremuri erau foarte apreciaţi pentru felul lor deschis de a comunica cu ceilalţi, pentru capacitatea lor de a a-şi face prieteni, devin brusc introvertiţi, încep să aibă o fire închisă.
Cardiologii nu descoperă pe electrocardiograme nicio urmă suspectă ce ar putea indica boala.
Acelaşi aspect este valabil şi pentru neurologi, electro-encefalogramele neindicând nimic susceptibil. De fapt, cei afectaţi de boala lui Alvarez îşi recuperează repede capacitatea fizică blocată, după manifestarea uşoarelor seisme mentale ce afectează creerul, totul până la manifestarea următorului miniatac. Majoritatea medicilor neglijează aceste sim-tome sau nu le înţeleg. Alţii, din rândul celor mai perspicaci, dar care habar nu au de caracteristicile bolii lui Alvarez, consideră manifestările acestei maladii ca fiind accese ale „manifestărilor isterice” sau „tulburări psihosomatice”. Unii în schimb, consideră că sunt pur şi simplu sunt doar nişte stări gripale, deoarece aceste uşoare atacuri ale bolii sunt însoţite de stări de scurtă febră. în majoritatea cazurilor, boala atacă oamenii ce încep să îmbătrânească. Din această cauză, medicii ce nu au cunoştinţe despre boala lui Alvarez consideră că sunt manifestări ale unei forme de isterie numită senilitate. Ca şi Roosevelt, preşedintele Thomas Woodrow Wilson ce-a condus Statele Unite în timpul Primului Război Mondial a fost una dintre victimele incapacităţii medicilor de a pune un diagnostic corect. De asemenea, şi Wiston Churchill. La fel şi Iosif Stalin, dacă ne luăm după afirmaţiile cardiologului său, doctorul Myasnikov.
Asemenea unui cercetaş, boala lui Alvarez, de cele mai multe ori, avertizează că există posibilitatea producerii unei apoplexii majore pe termen scurt sau lung. Pentru neurologii ce au studiat dosarul lui Franklin Delano Roosevelt nu mai există nicio îndoială: dovezile că începuse să se manifeste boala lui Alvarez începuseră să fie destul de numeroase, dar nu a existat niciun medic capabil să le poată interpreta corect.
Primul semn al apariţiei bolii: modificarea scrisului lui Roosevelt. Grafologia nu este, aşa cum cred profanii, doar arta de a identifica caracterul oamenilor după felul cum scriu literele. Mulţi neurologi se folosesc de grafologie pentru a urmări evoluţia unei eventuale degradări fizice a pacienţilor lor. Tot datorită grafologiei se pot depista semnele unei depresii ce indică o mare hipertensiune arterială.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, pentru cunoaşterea adevărului istoric de care se feresc toţi cei aflaţi la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înţelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărţirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Şi este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce şi dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte şi despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influenţat evoluţia politică din zonele unde aceştia au putut să-şi exercite discreţionar puterea. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.