Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
10 Charles de Gaulle
în 1958, Franța începe să se clatine. Suferă de o anemie severă, întreținută de clanurile politice ce ajunseseră să controleze și să blocheze instituțiile Statului. Deoarece nu exista o adevărată libertate de acțiune și de legiferare, legile fiind date numai în interesul clanurilor politice, guvernele nu rezistau decât câteva săptămâni. Statul francez nu mai avea niciun fel de autoritate, nici în metropolă, nici în Algeria, încă colonie a Franței, unde revolta musulmană acționa de patru ani împotriva unei aramate ce reușea totuși să controleze disensiunile.
Ca întotdeauna, în astfel de situații, se formează facțiuni ce devin tupeiste pentru a controla, în beneficiul lor, situația creată. Unii dintre politicieni încep să facă așa de puternic gălăgie, încât ai impresia că va izbucni o nouă revoluție. Alți politicieni se grăbesc să declare că Statul este bolnav în faza terminală. Din toată această avalanșă de declarații publice, francezii chiar ajung să creadă că cea de-a IV-a Republică este așa de bolnavă încât mai are puțin și se va prăbuși. Mai mult chiar, se consolidează impresia că Republica nu mai are deloc instinctul de a supraviețui, că s-a resemnat, că așteaptă să vină clipa în care își va da duhul. Dar, înainte de a se prăbuși definitiv, Republica predă flacăra victoriei celui care nu s-a ferit niciodată să-i critice greșelile comise, încă din anul înființării sale, în 1947, iar Charles de Gaulle, general de brigadă în retragere, preia torța pentru a redresa Franța, pentru a o transforma într-un Stat puternic.
Desigur, au fost observatori politici care au spus că prăbușirea celei de-a IV-a Republici este, de fapt, opera lui de Gaulle. Au încercat să răspândească ideea că mulțimea a aderat ciudat de repede la criticile și la profețiile pe care de Gaulle le formula în discursurile sale publice, din momentul în care, plecând din departamentul Haute-Marne, din localitatea Colombey-les-Deux-Églises, unde locuia, a pornit în campanie, prin Franța, în încercarea de a trezi la viață poporul.
în săptămânile de dinaintea prăbușirii Republicii, spuneau cei ce nu-l înghițeau pe de Gaulle, au fost văzuți numeroși oameni, ce se strecurau ca niște umbre în parcul ce înconjura impunătoarea casă a acestuia. Cu toții reacționau ca și cum li se dădeau ordine ce trebuiau neapărat executate. Până la urmă, s-a dovedit că au fost doar niște presupuneri neîntemeiate. Generalul de Gaulle a ajuns la putere respectând, cu rigurozitatea ce mai strictă, legalitatea demersului electoral. Colegiul celor șaptezeci și șase de mii de notabili, ce aveau dreptul de a numi președintele Republici, l-au ales cu 78% din voturi, în favoarea lui.
Este o reîntoarcere tardivă la putere. Charles de Gaulle, în scurt timp, va împlini vârsta de șaizeci și opt de ani. Cu toate acestea, majoritatea francezilor îl privesc cu simpatie. Desigur, Franța constată că i-a albit părul, că articulațiile sunt cam țepene. Ochii, pierduți în cearcănele mari, arucă priviri plictisive, de om obosit, dar vocea este vioaie. Folosește cu mare plăcere cuvinte mai puțin obișnuite, pe care le rostește cu înflăcărare. Peste tot pe unde trece, de Gaulle provoacă atitudini de idolatrie, dar și de ură. Cu toate acestea, adorația și ura cu care este întâmpinat îl menține activ, îi dă forța necesară pentru a conduce. Indiferența oamenilor este cea ce duce la prăbușirea unui șef de Stat, va spune de Gaulle. Din momentul în care ajunge din nou la putere, va concepe o nouă Constituție, ce va fi baza celei dea V-a Republici. Timp de unsprezece ani se va afla la cârma Franței. Va avea parte de multe încercări, politice, dar și personale, însă va reuși să domine toate situațiile ce i se vor ivi în cale.
Charles de Gaulle a făcut parte dintre acei puțini oameni, privilegiați de soartă, care nu prea au avut parte de boli grave. După cum au spus, mai târziu medicii, o stare de sănătate de invidiat, un model, din punct de vedere medical. în realitate, a fost o poveste personală de voință, din partea lui de Gaulle, pentru a-și menține starea de sănătate în parametri cei mai optimi, deoarece, de-a lungul trecerii anilor, nimeni nu poate scăpa de degradarea organismului. Cu alte cuvinte, De Gaulle a fost foarte atent la modul cum trupul său îmbătrânește. Spre deosebire de oamenii de rând, de Gaulle a preferat să nu se lase prea mult pe mâna medicilor. A avut o filosofie personală de viață, a știut să-și controleze poftele fizice ce împing trupul spre prăbușire, a știut să se ferească la timp de tot ce putea să-i amenințe sănătatea. Prin acest fel de a fi, a fost unic printre șefii de Stat contemporani cu el, alăturându-se astfel galeriei celor rari, dar deosebiți prin felul lor de a fi. Dar, filosofia sa de viață n-ar fi dat rezultate pozitive dacă n-ar fi fost dublată de o rezistență la boli, ieșită din comun. Charles de Gaulle a fost unul dintre acei oameni de Stat care au avut nu numai instinctul de a ajunge în vârful puterii, dar, pe de altă parte, a avut și un excepțional echilibru psihic, ceea ce l-a protejat enorm de mult. Astfel, în momentul în care și-a dat seama că nu mai poate controla situația, de Gaulle nu s-a cramponat de putere. S-a retras. Exact la momentul în care a înțeles că nu trebuie să-și afecteze singur, imaginea publică. Din acest punct de vedere, de Gaulle este un caz rar printre șefii de Stat, dacă nu chiar unic.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflaţi la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. De asemenea, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
