Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
Este adevărat, Franco nu a avut prea multe probleme cu sănătatea. Cu toate acestea, tot în 1974, dictatorul spaniol s-a confruntat cu o hemoragie gastrică, provocată de folosirea masiv de aberantă a drogurilor anticoagulante, ceea ce a provocat, în plus, și o complicație a flebitei. Oamenii cei mai de încredere a lui Franco nu au trecut cu vederea eroarea de tratament a doctorului Vicente Gil, care-l îngrijea pe Caudillo, cum i se mai spunea dictatorului, de treizeci și patru de ani și, fără să mai discute, l-a înlocuit imediat cu endocrinologul Vivente Pozuelo. în toată perioada cât a trebuit să suporte un tratament greșit, Franco a pierdut doi litri de sânge. Toată lumea îl vedea deja mort, dar în scurt timp, după schimbarea rapidă a medicului, Franco și-a revenit. Cu această ocazie, unii și-au adus aminte că unul dintre strămoșii dictatorului a reușit să atingă vârsta de o sută de ani. Desigur, contează mult și moștenirea genetică, dar să nu uităm că șeful Statului spaniol avea grijă de acest capital biologic prin faptul că ducea o viață austeră, ascetică. De exemplu, printre altele, Franco nu permitrea nimănui, infțdiferent cine era, să fumeze în prezența lui.
Cu toate acestea – iar Spania întreagă a aflat oficial de abia în 1975 – o gravă afecțiune afecta starea de sănătate a lui Franco: boala lui Parkinson, o degenerare progresivă a centrului cerebral ce întreține tonusul muscular. Nemailuând L-Dopa, drogul său zilnic, folosit peste tot în lume pentru a încetini progresia bolii lui Parkinson, Franco risca să devină infirm. De altfel, s-a constat că această boală, chiar dacă i se încetinește progresia, are ca efect, printre altele, degradarea stării morale a pacientului. Cu timpul, boala accentuează starea de rigiditate mentală, dezvoltă persistența ideilor fixe, distruge simțul de adaptare, încetinește catastrofal de mult imaginația bolnavului și blochează perceperea în profunzime a informației despre ceea ce se întâmplă în jurul pacientului. Toate aceste constatări vor fi aduse, pentru prima dată, la cunoștința publicului de specialitate, în 1975, de către doctorul L. Israel în articolul “ Frecvența tulburărilor mentale la persoanele în vârstă atinse de boala lui Parkinson” publicat în Medicină și igienă, la Geneva. Toate aceste simptome se constitue în tot atâtea handicapuri ce atârnă greu în luarea de decizii, mai ales la o persoană ca Franco ce avea pretenția că este capabil să conducă Spania. Deaorece nimeni din anturajul său nu avea nicio intenție de a-l trece pe linie moartă, fiind lăsat de capul său, cei drept sub control medical, Franco va reuși performanța politică și socială de a scufunda întreaga Spanie într-o stare de parkinsonsm total.
în Portugalia, boala care-l afecta pe Salazar, începând cu anul 1960, va fi schizoida. Este o tulburare mentală care va fi descrisă și definită, încă din 1921, de psihiatrul german Kretschmer. Este o afecțiune care se manifestă prin tendința bolnavului de a se izola de ambianța din jurul său, pierzând definitiv contactul real cu ea. S-a constatat că această afecțiune de ordin psihic apare la foarte mulți artiști și filozofi. Afecțiunea nu devine gravă decât din momentul în care individul atins de ea începe să aibă tulburări de comportament în relația sa cu cei din jurul său, fie ei rude sau simple cunoștințe. Este tocmai cazul lui Salazar. Viața sa de om izolat, inteligența sa ce s-a axat pe o atitudine exagerată de studiu, mai ales a trecutului istoric al Portugaliei, a dus la accentuarea gravă a tendinței spre schizofrenie, combinată cu pusee de halucinație și paranoia, ceea ce se va exterioriza în delirul exagerat al grandorii Portugaliei. Defazat în spațiu și timp, Salazar va ajunge să vorbească mereu despre țara sa ca și cum ar continua să fie o mare putere colonială, ceea ce în realitate nu corespundea deloc cu realitatea prezentului. S-a observat că, atât în particular, cât și în public, Salazar se agăța cu disperare de resturile ce mai existau din fostul imperiu colonial al portughezilor. Astfel, timp de opt ani, din dorința de a reface splendoarea pierdută a imperiului patronat de Lisabona, Salazar va declanșa o serie de operațiuni militare, ruinătoare pentru economia Statului și inutile totodată, împotriva gherilelor naționaliste locale de eliberare, din Angola, Mozambic și Guineea. Toate aceste cheltuieli, toată această risipă de bani, Salazar o va face spre paguba dezvoltării economice, sociale și intelectuale a Portugaliei. Toți cei care vor protesta împotriva acesto cheltuieli inutile, vor fi arestați și, după ce vor fi torturați, unii dintre ei vor dispărea fără urmă. în ceea ce-l privește pe Salazar, acesta fără să ia în considerație protestele opiniei publice internaționale, fără să înțeleagă că devenise anacronic, continua să creadă cu tărie că refacerea vechiului imperiu colonial va salva Portugalia de la falimentul economic. în realitate, cheltuielile nemăsurate cu operațiunile militare din Africa vor afubda și mai mult Portugalia în marasmul subdezvoltării, ceea ce va provoca o creștere îngrijorătoare a gradului de sărăcie.
în ciuda faptului care era foarte atent cu dieta sa, Salazar nu va scăpa de apariția arteriosclerozei, ceea ce va agrava tulburările sale mentale.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. De asemenea, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
