Pierre Accoce
și dr. Pierre Rentchnick
Tot în anul 1943, în noiembrie, întorcîndu-se din Teheran, unde avusese loc prima conferință la nivel înalt, cu Stalin și Roosevelt, fiind de asemenea pregătit terenul și pentru următoarea conferință, cea de la Yal-ta, Churchill arăta complet dărîmat. în mod inexplicabil, Churchill se simte foarte epuizat. Nu mai poate să treacă peste stările de oboseală extreme nici recurgînd la momentele de siestă prelungite, nici la faimoasele sale băi. în plus, încep să-l îngrijoreze pierderile de memorie. Cînd este întrebat de Churchill ce are, lordul Moran se vede pus în situația de a nu putea stabili un diagnostic clar. Cu toate acestea, pentru a nu crea stări inutile de îngrijorare, în rîndul Parlamentului, trece totul sub tăcere, nechemînd alți specialiști pentru a-l consulta pe Churchill. Pînă la urmă, lordul Moran reușește să-și dea seama ce se întîmplă cu starea de sănătate a lui Churchill: erau primele manifestări vizibile ale arterioscle-rozei. Vasele de sînge începeau să fie înfundate. Incidentul cardiac din 1941, inclusiv tensiunea care era aproape mereu ridicată erau dovezile clare că arterioscleroza începea să se manifeaste tot mai pregnant. Cîteva zile mai tîrziu, se declanșează o nouă pneumonie, însoțită de o tahicardie. Și de data aceasta, lordul Moran se limitează a folosi ca tratament doar sulfamida.
în august 1944, cînd Germania cedează peste tot în fața Aliaților în nordul Franței, Churchill își exprimă dorința de a vizita Italia, unde prăbușirea Reich-ului este totală. Cu toate acestea, malaria făcea ravagii în Italia. Deja, omorîse, în 1943, în Sicilia două divizii de infanterie ale Aliaților. Lordul Moran îi explică care este adevărata situație, sfătuindu-l pe Churchill să ia preventiv mepacrină, un medicament eficient împotriva malariei. în loc să țină cont de sfatul medicului personal, Churchill cere sfatul regelui George al VI-lea, apoi al generalului Harold Alexander, comandantul Aliaților în Italia. Prin intermediul unei telegrame secrete, Alexander îi spune lui Churchill că mai bine l-ar pune pe medic să înghită el medicamentele prescrise. Prin această telegramă, fără să vrea, Alexander confirma indiferența pe care șefii armatei o avea față de starea de sănătate a soldaților. Malaria omorîse jumătate din corpurile expediționare aliate, în Noua Guinee: din 95.050 de soldați, 47.534 au fost internați, majoritatea dintre ei rămînînd cu sechele pe viață. Bătălia în sine, pentru alungarea japonezilor din Noua Guinee, s-a soldat cu 3.140 de morți și răniți. Trebuie spus că Churchill a avut norac: deoarece al Doilea Război Mondial se apropia de sfîrșit, Churchill a renunțat la călătoria planificată în Italia. Astfel, evoluția situației de pe front l-a scăpat pe Churchill de consecințele sanitare ale prostiei șefilor militari.
În mai 1945, în timp ce în jurul lui domnește bucuria provovată de anunțarea oficială a sfîrșitului războiului, Churchill nu se simte în largul său. La șaptezeci și unu de ani, cînd deja căpătase o mare experiență în rezolvarea problemelor provocate de război, Churchill își dă seama că rolul său s-a încheiat brusc, că nu mai este de folos nimănui, că terminarea conflictului armat îl pusese pe liber, că noua lume care se contura la orizont nu mai era interesată de persoana sa, că devenise anacronic. Starea de apatie tot mai accentuată în care intră, îl îngrijorează pe lordul Moran, mai ales cînd Churchill îi va mărturisi că se plictisește groaznic, deoarece nu mai e război. O altă toxină îi va afecta conștiința de sine: beția puterii. Cînd lordul Moran îi aduce aminte că în 1940 a declarat oficial că, după ce se va termina războiul, va demisiona, Churchill se uită lung la el. Deși venise vremea să respecte promisiune din 1940, acum în 1 945, Churchill se răzgîndise, nemaivroind să renunțe le putere. Cu toate acestea, alegerile din iulie 1945 îl vor zdruncina serios. Poporul britanic vrea să aibă alți conducători capabili să reziste la noile vremuri ce vin, ce se anunță a fi foarte dure, deoarece trebuia refăcută economia țării. Brusc, poporul și-a adus aminte că cel căruia îi datorează faptul de a nu fi fost invadat de Germania ce-l atacase cu sălbăticie, înainte de izbucnirea războiului nu a fost un bon gestionar al țării. Astfel, laburiștii au dominat alegerile, Churchill trebuind să predea puterea reprezentantului lor, Clement Attlee, ce fusese gardianul Sigiliilor. Autoritar din fire, Churchill, văzut ca un leu ce îmbătrînește, recunoaște victoria laburiștilor deoarece a fost educat să respecte democrația. Cu toate acestea, victoria adversarului l-a rănit profund, chiar dacă reușește să nu arate acest lucru în public. Din acel moment, se lasă pradă la ceea ce el numește “cîinii săi negri”, referinduse la momentele tot mai dese de amărăciune și apatie. Cu toate acestea, în ciuda vîrstei, nu mintea îl va trada, ci organismul său ce devine tot mai fragil.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a Romîniei, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrîngerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. De asemenea, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
