Lumea, condusă de bolnavi (31)

Pierre Accoce
şi dr. Pierre Rentchnick_
Din mărturiile celor ce au cunoscut familia lui Richard Nixon a reieşit că, odată cu trecerea timpului, Hannah începe să dea dovadă de o reducere progresivă a propriei sale puteri de a discerne, de a evalua corect lumea în care trăia. Treptat, universul trăirilor educaţionale se reduc doar la spaţiul moral al bisericii pe care o frecventa. Din această cauză, universul uman pe care începe să-l cunoască Richard va intra în contradicţie cu cel al mamei sale, ceea ce va duce la un blocaj etic, motiv pentru care Richar se va confrunta cu un blocaj al puterii de a disocia binele de rău. Cu timpul, se dovedeşte că universul moral al fiului şi cel al mamei sunt divergente.
Situaţia trebuie nuanţată. Richard devine astfel un introvertit avid de a depăşi cu orice preţ condiţia sa socială. Dorinţa de a scăpa de sărăcie, de a deveni foarte bogat se va transforma într-o obsesie. Voinţa personală devine
0 armă de care se va folosi cu mult succes. Nu numai că dă lovitura, până la urmă, şi este admis la Facultatea de drept a Universităţii Duke, dar va reuşi să pună mâna şi pe o bursă. Dar, noul drum în viaţă pe care se va înscrie, de tânăr avocat, se va dovedi a nu fi chiar acel „Sesam, deschide-te!” pe care-l spera pentru a deveni extrem de bogat. Uşile marilor cabinete de avocatură new-yorkeze continuă să rămână închise pentru el. Richard este considerat un ţărănoi venit din Vest, incult şi neam prost. Ca peste tot în lume şi în America funcţionau din plin legile nescrise ale selecţiei sociale. Cei ce se închinau la zeul dolar îşi apărau cu îndârjire privilegiile obţinute. Noilor veniţi le era interzis accesul în cartierele lor de lux. Doritorii aveau acces doar câteva ore şi numai cu statut de servitori. Înăcrit, Nixon se vede obligat să se reîntoarcă în California. Se va consola cu ideea că cel puţin acolo este mereu soare, că zilele nu sunt înnorate. Este exact acelaşi tip de consolare pe care a avut-o, pe vremuri, tatăl său când a părăsit Ohio. Gânduri sumbre încep să-
1 macine. Ce trebuie să facă? Să se ia de piept cu lumea, să se lupte cu ea până când va reuşi să fie un învingător sau să se prefacă că acceptă regulile de viaţă pe care această lume i le bagă cu forţa pe gât? După ce va despica firul în patru, Richard Nixon se decide: cel mai bine este să se pună bine cu toţi, până va ieşi la liman. Va avea această atitudune până în 1946.
Cei ce l-au cunoscut în acea perioadă, vor păstra despre el amintirea unui om bun de gură, mincinos, tupeist, alunecos, ascuns. Pe atunci, fusese poreclit „Tricky-Dick”, Rchard îmbroboditorul, un individ care nu avea egal, ce trecea peste toţi, ce ducea cu vorba pe toată lumea. Era considerat un tânăr lup ce căuta un teren de vânătoare pe măsura lui. Tot căutând în dreapta şi în stânga ocazia ce l-ar putea avantaja, destinul a vrut ca drumul său să se intersecteze cu cel al unui banchier aflat în căutarea de tineri candidaţi pentru Camera reprezentanţilor, în contul republicanilor. Nixon realizează brusc că are oportunitatea de a intra în lumea extravertită a politicienilor. Pentru el era ocazia pe care o aştepta de mult timp pentru a deveni ceea ce visase încă din adolescenţă: un individ foarte bogat şi puternic. Ceea ce nu ştia Richard era faptul că astfel de ocazii sunt uneori benefice, dar pe termen lung devin o adevărată otravă distructivă. La fel de repede, Richard Nixon, după ce a intrat în lumea politicii, înţelege că, pentru a fi tare pe poziţii, trebuie să fie şi excroc. Nici prea excroc, dar nici, cum se spune, suficient de excroc. Trebuia să găsească rapid măsura care i se potrivea pentru înlăturarea adversarilor din cadrul partidului republican. După ce şi-a frecat fericit mâinile, Richard Nixon s-a pus pe treabă.
Tradus din franceză de Mircea COTARŢĂ, pentru cunoaşterea adevărului istoric de care se feresc toţi cei aflaţi la putere. În altă ordine de idei, indirect se va înţelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărţirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Şi este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce şi dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte şi despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influenţat evoluţia politică din zonele unde aceştia au putut să-şi exercite discreţionar puterea. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.