Lumea, condusă de bolnavi (29)

Pierre Accoce
şi dr. Pierre Rentchnick_
Şaisprezece milioane de soldaţi americani au fost trimişi, pe etape, în Extremul Orient pănâ s-a terminat definitiv conflictul cu vietnamezii. Moartea inutilă a multor soldaţi nu a putut fi nici dată uitării, nici iertată de către americani. De asemenea, America nu a putut să-i treacă cu vederea lui Johnson nici deciziile pe care acesta le-a luat în ceea ce priveşte politica economică internă. Crescut la şcoala New Deal-ului rooseveltian, în 1933, Johnson a injectat masive capitaluri federale în sectoarele econimice nerentabile, menţinându-le artificial în viaţă. Ţinând cont de modul cum a evoluat economia Statelor Unite, această injectare masivă nu se mai justifica sub nicio formă, în anul 1965. Totuşi, chiar dacă a fost criticat pe la colţuri, Johnson a făcut, în scurtul său mandat, şi un lucru pozitiv, prin acordarea maximului de atenţie la doleanţele negrilor. Desigur, chiar în Sudul conservator de unde provenea, deciziile luate de el, referitor la negri, s-au lăsat cu scântei. Cu toate acestea, datorită lui Johnson, pentru prima dată în istoria Statelor Unite, zeci de oraşe americane au avut primari negri şi până în ziua de astăzi, funcţiile publice, inclusiv cele de deputat sau senator, au devenit accesibile oamenilor de culoare. Însă felul în care a procedat pentru rezolvarea conflictelor sociale şi etnice americane nu a fost chiar pe placul majorităţii din rândul populaţiei, ceea ce a dus la apariţia unui vid, în jurul său.
În mod curios, Johnson, care s-a încăpăţânat să guverneze ca şi cum toată lumea era împotriva sa, a dat dovadă de un moment de mare luciditate politică, în 1968. Dându-şi seama că este inutil să mai lupte pentru a rămâne în centru vieţii politice americane, Johnson, având inima deja obosită, se va retrage la ranchul său, uitat de toată lumea, fără prieteni. Aici, timp de un an va suporta o teribilă avalanşe de infarcturi ce-l vor trimite pe lumea cealaltă. Cu toate acestea, moartea lui nu a fost o uşurare pentru America, deoarece deciziile luate, cât a condus Statele Unite, au lăsat urme adânci, din păcate în sensul negativ. Dar cine şi-ar fi putut da seama de ceea ce va urma, din ziua când Johnson a devenit preşedintele ţării, cu ajutorul unui glonţ bine plasat?
Richard Milhous Nixon. O bărbie proeminentă, o privire de dihor şi un nas borcănat. Niciun preşedinte al Statelor Unite nu a apărut aşa de des în prima pagină a ziarelor ca Nixon. Cât timp a activat ca politician, Nixon s-a dovedit a fi un om ascuns, viclean, care, de multe ori, una spunea, în public, şi alta făcea în culisele puterii. A fost aşa de abil, încât a reuşit aproape mereu să-şi bage în corzi adversarii. Şi reuşea să facă aceasta cu zâmbetul pe buze. Pe vremuri, în politica americană, intervenţionismul era apanajul democraţilor, iar izolaţionismul, al republicanilor. Timp de peste douăzeci de ani, Nixon a fost fidel orientării politice republicane, unul dintre cei mai încăpăţânaţi apărători ai izolaţionismului. Din clipa când a ajuns la Casa Albă, Nixon a dat definitiv uitării politica izo-laţionistă a republicanilor. A devenit, spre uimirea multora, un adevărat călător şi, cu zâmbetul pe buze, cu o voce numai lapte şi miere, a pornit în pelerinaj prin lume. Peste noapte a devenit un adevărat Janus. Pe unde s-a dus, nu a ratat nicio ocazie de a specula situaţiile întâlnite, în avantajul Statelor Unite, dar nu pentru populaţie, ci pentru mediul de afacer, mai ales cel de orientare republicană. Ceea ce uimeşte este faptul că nimeni din mediile politice, la vremea respectivă, nu a realizat cât de viclean era Nixon.
Când s-a tras linia şi s-a făcut bilanţul activităţii sale de preşedinte, istoria Statelor Unite a reţinut numai succesurile sale. Astfel, oficial, Nixon va rămâne pentru posteritate ca iniţiatorul convingător al destinderii relaţiilor cu Uniunea Sovietică. Apoi, jucând rolul lui Marco Polo, va relua relaţiile diplomatice cu China comunistă, întrerupte după al Doilea Război Mondial. De asemenea, va deveni cel care a ştiut să pună capăt sângerosului război cu Vietnamul. Totuşi, el este cel care a ordona bombardarea nemiloasă a Hanoiului, în timp ce purta tratative de pace cu vietnamezii. Tot el este cel care, în secret, a ordonat operaţiunile armate clandestine, din Chile, ce au dus la înlăturarea guvernului de stânga al lui Salvador Allende. Tot el va fi cel care, în timp ce milita pentru dezarmare, va ordona accelerarea cursei de înarmare nucleară, aprobând fabricarea rachetelor „Mirv”, fiecare putând mai multe capete nucleare ce puteau lovi simultan mai multe ţinte.
În ceea ce priveşte politica internă, doar americani pot spune dacă a fost, uneori, un bun preşedinte. Cât timp a fost preşedintele lor, nimeni nu s-a gândit să le uşureze povara impozitelor. Totuşi, americani au aşteptat cu răbdare să sângereze mai puţin abundent rănile provocate economiei interne de diciziile pe care le-a luat. Dar, până la urmă, Nixon va rămâne în istoria Statelor Unite ca eroul cinic al scandalului Watergate, ca primul preşedinte american ce a încercat să instaureze la Casa Albă un regim fascist. Pe scurt, fascistă a fost decizia lui Nixon de a fi urmăriţi, spionaţi cei care nu acceptau să se supună politicii lui. Fascist a fost gestul său de a călca în picioare Constituţia şi legile Statelor Unite ce fuseseră concepute atât pentru oamenii simpli, cât şi pentru cei ce deţineau puterea.
Prin publicarea cărţii In search of Nixon, la editura Basic Books, New York, în 1972, psihanalistul l. B. Mazlish a încercat să explice comportamentul său duplicitar prin radiografierea trecutului. Se pare că Nixon a fost singurul preşedinte a cărei copilărie a fost luată la bani mărunţi. Frank, tatăl lui Nixon, a fost conductor de tramvai în Columbus, Statul Ohio. Apoi, a plecat în California, unde a lucrat ca muncitor agricol. Neplăcându-i prea mult, a devenit sondor, tâmplar, plantator ratat în Yuba Linda, băcan şi benzinar, din banii câştigaţi neper-miţându-şi să poarte decât haine sărăcăcioase. Sigura realizare, într-o viaţă de om, a lui Frank, a fost o baracă pe care a ridicat-o cu mâna lui, unde s-a mutat împreună cu soţia sa, Hannah Milhous, o metodistă quaker, născută în Statul Indiana. Înh această baracă s-au născut cei cinci copii ai familiei lui Frank. În 1932, deoarece avea mare nevoie de bani, Frank pur şi simplu l-a închiriat fermierilor din zonă pe Richard, viitotul preşedinte al Statelor Unite, cel de-al doilea copil al său, ca să lucreze cu jumătate de normă. În 1932, Richard avea zece ani. La paisprezece ani, pentru a aduce mai mulţi bani familiei sale, Richard racola clienţi pentru Slippery Gulch Rodeo, un tripou clandestin.
Tradus din franceză de Mircea COTARŢĂ, pentru cunoaşterea adevărului istoric de care se feresc toţi cei aflaţi la putere. În altă ordine de idei, indirect se va înţelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărţirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Şi este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce şi dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte şi despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influenţat evoluţia politică din zonele unde aceştia au putut să-şi exercite discreţionar puterea. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Secţia de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte a primit o donaţie de 100.000 de lei

Donaţie de 100.000 de lei, Secţiei de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, constând în aparatură medicală, vitală pentru viaţa celor mai mici supravieţuitori, copiii născuţi prematur.Prin implicarea Asociaţiei TOTUL ESTE POSIBIL care a demarat campania SURVlVOR, şi a avut un real succes cu sprijinul oamenilor simplii, dar şi […]