Lumea, condusă de bolnavi (26)

Pierre Accoce
şi dr. Pierre Rentchnick_
Dar Kennedy a ratat ocazia de a începe demersurile necesare pentru inaugurarea unor relaţii cu China. Pe de altă parte, nici China, ce se afla încă în sfera de influenţă a U.R.S.S.-ului, nu era încă pregătită să se aprpie de Statele Unite. De asemenea, Kennedy a comis două mari greşeli: a aprobat debarcarea unei mici armate formată din emigranţi cubanezi, sprijinită de C.I.A., în golful Porcilor, din Cuba şi a continuat războiul din Vietnam, deşi îşi dăduse seama că nu putea să-l câştige, mai ales că opinia publică începuse să facă presiuni pentru retragerea trupelor nord-americane.
Nimeni nu putea să-şi dea seama că aceste două greşeli majore de politică externă îl vor măcina aşa de mult încât vor influenţa evoluţia bolii ce-i mina starea de sănătate. De asemenea, îngrijorările ce-l bântuiau va avea efecte şi asupra rezultatelor tratamentului pe care-l urma. Medicina de atunci nu-i putea ajuta pe medici să prevadă că aceste stări de permanentă tensiune în care se afla vor agrava boala lui Addison, influenţând şi efectele cortizonului.
Ulterior, se va descoperi că tensiunea nervoasă permanentă în care se află un individ, plus dereglările psihologice, agravează formele de manifestare ale bolii lui Addison, de multe ori acestea fiind însoţite şi de tulburări neurologice. Astfel, George Widmer Thorn, ce l-a consultat de mai multe ori pe Kennedy, pe vremea când era senator, a constatat că în 84% dintre cazuri, cei afectaţi de boala lui Addison, devin apatici sau negativişti. în alte 48% dintre cazuri, aceşti bolnavi ajung să fie extraordinar de depresivi sau peiculos de iritabili. De asemenea, un psihiatru elveţia, Werner Stoll a constatat că cei atinşi de boala lui Addison prezintă o slăbiciune extremă a sistemului muscular, au insuficienţe funcţionale multiple, au pierderi de memorie, au dese momente de insomnie. Majoritatea medicilor au constatat că boala lui Addison produce tulburări de funcţionare a creierului, cu accentuate tendinţe schizofrenice şi haluci-natorii. Din această cauză, orice tratament al acestei boli trebuie să includă şi terapia psihiatrică.
S-a mai constatat că un tratament îndelungat pe bază de cortizon produce de cele mai multe ori şi efecte secundare, în plan fizic şi psihic. Pe scurt, tratamentul îndelungat cu cortizon duce la slăbirea sistemului muscular, facilitează apariţia infecţiilor cutanate, favorizează apariţia obezităţii, distruge calciul din oase. în plus, abuzul de cortizon provoacă perforarea intestinelor şi apariţia de hemoragii interne. Ultimul efecte al abuzului de cortizon este producerea de tulburări prelungite în plan psihic. Atât medicii americani, cât şi cei elveţieni au ajuns la concluzia că o dată ajuns în corp, cortizonul acţionează ca un drog halucinogen. Din această cauză, cortizonul a mai fost denumit şi”opiumul celor bogaţi”.
Toate aceste explicaţii au ca scop demonstrarea faptului că boala lui Addison, de care ajung să sufere patru persoane dintr-un milion de indivizi, nu este o afecţiune benignă, adică nu este o boală cu cere să te joci după bunul plac. în realitate, boala se joacă cu tine. Astfel, trebuie să îngrijoreze dacă cel ce suferă de această boală este un şef de Stat. Cu alte cuvinte, cel ce este conducătorul unui Stat, trebuie sfătuit să renunţe din vreme la funcţia politică pe care o deţine, dar nici un medic nu va face un asemenea gest din cauza grupului de influenţă din jurul preşedintelui care, dacă va fi necesar, poate chiar să decidă şi eliminarea fizică a medicului. Jocurile politice şi financiare, la nivel înalt, devin uneori extrem de dure.
Asemenea numeroşilor bărbaţi ce au deţinut puterea supremă în Stat, Kennedy suporta destul de greu prezenţa medicilor în jurul său, considerând că aceştia exagerează. In 1961, doamna Janett Travell, medicul personal al lui Kennedy, a lăsat să se-nţeleagă că aceste nu urma mereu tratamentul care-i era prescris. Astfel, s-a descoperit că Kennedy, fără să-i avertizeze pe cei din jurul său, recurgea la injecţii cu amfetamină, crezând că acestea îl ajută la ridicarea moralului. Acestea îi erau administrate pe şest de către un medic new-yorkez, Max Kacobson, căruia mai târziu, când s-a aflat ce făcea, i s-a retras dreptul de a mai practica meseria pe care o avea.
în realitate, singurul efect garantat al drogului este acela de a scurta viaţa. Kennedy era conştient de ceea ce făcea. Se prea poate ca el să fi fost conştient că un mare pericol îl ameninţa. Tot

ce se poate, dar greu de dovedit. Oricum, apropiaţii săi au remarcat la el o grabă inexplicabilă din partea sa de a lăsa ceva în urma sa, ceva care să influenţeze istoria Statelor Unite. Aceasta a fost impresia pe care a avut-olsaiah Berlin, profesor la Cambridge, Massachusetts, director al departamentului de cercetări în cadrul firmei Ford, după ce a participat la un dineu, dat la Casa Albă, în data de 26 octombrie 1963. în cursul acestei reuniuni, unde s-a servit supă de broască ţestoasă, sufleu de homar şi s-a băut multă şampanie, Kennedy a vorbit mereu despre tatăl său, aşa de mult încât a lăsat impresia că toată viaţa sa a fost dominat de acesta, după cum reiese şi din cartea publicată de C.L. Sulzberger.
Analizându-se, după ani de zile, spusele sale din seara acelui dineu, se crede că John Fitzgerasld Kennedy a dezvăluit pe jumătate motivele ce l-au determinat să acţioneze în timpul vieţii. Se pare că a lăsat să se înţeleagă de ce s-a lansat în cursa electorală pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite, de ce s făcut eforturi supraomeneşti pentru a ajunge la Casa Albă. în acea seară, a lăsat să se înţeleagă că totul a fost o luptă accelerată cu el însuşi deoarece ştia de boala gravă de care suferea, era conştient de consecinţele acesteia. Pe de altă parte, a mai dat de înţeles că era foarte preocupai să dea o nouă strălucire blazonului familiei Kennedy ce fusese pătat chiar de tatăl său, Joe Kennedy, ce se orientase greşit din punct de vedere politic, crezând că nazismul va ajunge să domine lumea, s-o conducă, interpretând greşit semnele oferite de agitata perioadă interbelică.
Graba de a realiza ceva, plăcerea de a desfăşura la maxim activismul, acestea sunt aspectele ce au marcat epoca Kennedy. Niciodată nu le-a permis celor ce au crezut în el şi l-au urmat, să beneficieze de o clipă de odihnă. Permanent i-a ţinut în priză. Mereu împinşi de Kennedy de la spate, au străbătut America în lung şi-n lat, neglijând viaţa de familie, având un singur scop: să câştige Casa Albă. De altfel, după terminarea campaniei, mulţi dintre cei ce l-au ajutat, au divorţat. Cu toate acestea, niciunul dintre cei pe care i-au părăsit soţiile nu au regretat. Cu Kennedy, ei îşi descoperiseră vocaţia. Asemenea lui Kennedy, ei descoperiseră că puterea, goana după ea, era un afrodisiac.
Cu toate acestea, mulţi au început să se întrebe unde ar fi ajuns Statele Unite dacă Kennedy nu ar fi fost asasinat, deoarece acesta fusese destul de abil de a molipsi populaţia cu entuziasmul său, cu dorinţa sa de putere. Pe plan intern, după ce se mai potolise entuziasmul campaniei electorale, finanţiştii începuseră să se întrebe dacă era corectă calea pe care mergeau entuziasmaţi americanii. Pe plan extern, unii începuseră să se întrebe dacă nu cumva politica „braţelor deschise’ a zâmbetelor prieteneşti” nu ascundeau în realitatea continuarea războiului rece. în ceea ce priveşte Europa, cu toate asigurările sale că aceasta va fi, va rămâne bastonul avansat al lumii libere, cu tot entuziasmul pe care a ştiut, în primă instanţă, să-l insufle europeenilor, aceştia, treptat, au început să-şi arate pe faţă dezamăgirea referitor la politica americană. Pe scurt, europeeni nu se sfiau să declare că nu sunt chiar aşa de uşor de dus cu preşul.
în ziua de 22 noiembrie 1963, după treizeci şi patru de luni de conducere a Statelor Unite, Kennedy intra în oraşul Dallas, Texas, Statul lui Lyndon Johnson, vicepreşedinte. Din maşina sa, stând alături de soţia sa, Jackie, sfidându-l pe guvernatorul John B. Connally, cel ce l-a săpat cât a putut, în timpul campaniei electorale din 1960, cel ce afirmase că nu este apt fizic să fie preşedintele Statelor Unite, Kennedy zâmbea mulţimii. La unul din etajele superioare ale unui antrepozit, un tânăr exaltat, Lee Harvey Oswald, introducea calm gloanţele în încărcătorul carabinei sale italiene. John Fitzgerald Kennedy nu va reuşi să treacă de acestă clădire.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, pentru cunoaşterea adevărului istoric de care se feresc toţi cei aflaţi la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înţelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărţirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Şi este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce şi dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte şi despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influenţat evoluţia politică din zonele unde aceştia au putut să-şi exercite discreţionar puterea. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ŞCOALA SIGURANŢEI TEDI

Peste 34.000 de elevi de clasa I au absolvit cursurile Şcolii Siguranţei TEDI, un program educativ iniţiat şi implementat în cadrul parteneriatului încheiat între Poliţia Română, Ministerul Educaţiei şi Maspex România.O nouă generaţie de elevi a absolvit cursurile Şcolii Siguranţei TEDI.Împreună cu poliţişti din cadrul Institutului de Cercetare şi Prevenire […]