Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
Felul magistral prin care Hrușcev s-a impus la cel de-al XX-lea congres, nu a mirat pe nimeni dintre cei care se aflau la vârful conducerii URSS-ului. După această extraordinară lovitură de imagine, la nivel internațional, din primăvara anului 1956, liberalii occidentali au fost obligați s-o lase mai moale cu entuziasmul lor referitor la așa-zisul dezgheț promvat de grupul aflat în subordinea lui Hrușcev. în același an, la scurt timp după discursul lui Hrușcev, Armata Roșie va intra în forță pe teritoriul Ungariei pentru a repune la conducerea țării pe comuniștii maghiari. Acest fapt va dovedi Occidentului că bolșevicii nu aveau de gând să renunțe deloc la politica lor externă de păstrare a Europei de Est și Centrale sub strictul lor control ideologic. Alte două evenimente, din sfera politicii rusești externe, vor dovedi fără niciun dubiu că guvernul de la Kremlin nu va renunța niciodată la orientarea sa politică, că nu se va dezice de ideile leninist-staliniste. Astfel, Hrușcev îl va primi pe Ciu En-lai, la Moscova, va semna un acord de cooperare, în domeniul energiei atomice, cu guvernul de la Pekin. Chiar dacă uimește prin prin gesturile și declarațiile sale populiste, Hrușcev nu este totuși un aventurier. Adevăratele schimbări în ceea ce privește felul său de a gândi și personalitatea sa apar din data de 1 martie 1958. în acea zi, Hrușcev arată tuturor adevărata sa față. îl elimină pe Nico-lai Bulganin, îi ia locul, decenind președintele Consiliului, păstrând totuși funcția de secretar general al partidului. Din acel moment, Hrușcev va deține toată puterea. Nimeni nu va mai avea curajul să-l contrazică. Tot din acel moment încep să apară semnele clare dezvăluind transformarea personalității sale. începe să fie ferm convins că totul îi este permis.
Hrușcev intră înt-o fază de euforie dionisiacă, într-o stare de permanentă veselie. Toată lumea este a lui. Are deplina putere de a decide fără să mai țină cont de nimeni. Face tot ce-i trece prin cap. Devine expansiv cu cei din jur, le vorbește mult, așa de mult încât devine obositor și enervant. Face glume ce nu sunt gustate de toți, dar nimeni nu comentează. îi bombardează cu tot felul de calambururi. Nu mai realizeză că familiaritatea sa devine insuportabilă, dar este șeful suprem în Stat și cei din jur strâng din dinți pentru a nu răbufni. Cănd vobește, începe să ridice tonul vocii de parcă toți erau surzi. încetul cu încetul, începe să-și piardă controlul de sine. în plan psihic, Hrușcev nu mai are nicio reținere. Se trage cu toată lumea de brăcinari. Din punct de vedere al stării de sănătate, Hrușcev încă mai este conștient că trebuie să-și controleze tensiunea ce devine tot mai ridicată. Totuși, mici probleme cu inima îi dau de gândit, dar din clipa în care-și revine, o ia de la capăt. Adevărul este că puterea, pe care a reușit să o dețină, îl amețește rău de tot. Este mândru că el, un individ, prin originea sa socială, pe jumătate muncitor, pe jumătate țăran, a reușit să urce în vârful ierarhiei politice, înlăturându-i pe toți cei care-i stăteau în cale, că a reușit să ajungă egalul celor puternici, atât din Estul, cât și din Vestul Europei și, mai mult decât atât, să fie egal cu cel mai putenic om al lumii, președintele Statelor Unite.
Această reușită personală va trezi în Hrușcev dorința de a dovedi cu orice preț că este chiar cel mai puternic om al lumii. Acum, Hrușcev se consideră destul de capabil de a se confrunta direct atât cu aliații, cât și cu adversarii. Din această cauză, Hrușcev merge până acolo încât va acționa și va vorbi în locul ambasadorilor și miniștrilor săi. Regula de bază pentru Hrușcev, începând cu anul 1958 este să vadă totul cu ochii săi, să audă totul cu urechile sale. Din acest an, Hrușcev nu se va mai baza pe ambasadorii și miniștri săi. Spre deosebire de Stalin care nu pleca de la Kremlin decât în mod excepțional, bazându-se pe un aparat administrativ represiv ce nu ieșea din cuvântul său, Hrușcev se va deplasa peste tot prin lume, devenind astfel primul conducător al URSS-ului ce va prefera să stabilească contactele politice doar prin propria sa persoană. Prima ieșire a lui Hrușcev, în afara granițelor URSS-ului, a fost în iulie 1958, când a efectuat o vizită oficială în China.
După vizita sa la Pekin, medicii vor detecta pentru prima dată, în ceea ce-l privește pe Hrușcev, apariția unei psihoze maniaco-depresive ce va deveni tot mai pronunțată. Nina Petrovna, soția lui Hrușcev, era deja obișnuită cu faptul că stările de melancolie ale lui Nikita urmau mereu după momentele acestuias de extremă veselie. Pentru Nina Petrovna nu era nimic neobișnuit faptul că Nikita Hrușcev trecea rapid de la o stare de exuberanță puternică, la una de apatie, la fel de mare. Soția spunea despre el că este pe toane: când este vesel, când este trist. Aceste schimbări bruște de stări psihice erau cunoscute doar de către cei mai apropiați. în rest, pentru cei străini, Hrușcev se dovedise a fi un bun actor, știind să mascheze cu abilitatea starea de spirit în care se afla. Cu trecerea timpului, se va constata că deținerea puterii depline a avut ca efect, supra lui Hrușcev, dispariția simțului critic. Ajunsese să vadă totul în nuanțe de gri. Nu mai era capabil să manifeste nicio formă de optimism. Foarte repede trecea de la ironia sarcastică la furia necontrolată, uneori dând dovadă de o răutate ce le provoca la toți fiori pe șira spinării. Cel mai mult, în ceea ce privește comportamentul lui Hrușcev, persista extravaganța și exuberanța ce depășea cu mult limitele bunului simț.
în ciuda faptului că avea o serie de răspunderi, în calitatea sa om de Stat, Hrușcev va sfida toate regulile impuse de protocolul oficial. Astfel, Hrușcev va fi deliciul mass-mediei prin faptul că nu va ține cont de nimic, în public: după cum va avea chef, va cânta, va dansa, va bea și va juca cărți. în momentele când o va lua rasna, va face afirmații sau gesturi care, mai târziu, îl vor costa, erodând mult credibilitatea sa. Treptat, va ajunge să nu se mai controleze, va face declarații publice ce vor pune tot mai mult sub semnul întrebării capacitatea sa de a discerne realitatea, de a face deosebire între ceea ce este bine și ceea ce este rău pentru Statul pe care-l conducea. Cu timpul, oamenii din anturajul său vor fi surprinși să-l vadă tot mai deprimat. La Kremlin, înalții funcționari nu vor mai avea nevoie de explicațiile medicilor pentru a înțelege de ce Hrușcev o lua tot mai mult pe arătură. Aceștia vor înțelege că Hrușcev nu mai poate face față vremurilor în curs de schimbare. Mai mult, încep să se întrebe dacă Hrușcev mai este capabil să impună o politică rusească ce se poate adapta cu tendințele actuale ce se bazau tot mai mult pe forța nucleară.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. Totodată, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
