Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
Adevărul este că legenda Stalin, mitul omului politic perfect, imaginea oficială de tătuc al națiunilor din cadrul URSS-ului devenise o povară apăsătoare pentru cei ce dețineau frâiele puterii în Rusia postbelică. Stalin se transformase, după moartea sa, într-un termen de comparație ce nu favoriza cu nimic pe politicienii ce-i urmaseră în posturile vitale de decizie. Deci, imaginea pozitivă, creată artificial, trebuia distrusă. Nu oricine trebuia să-și asume acest demers al demolării. Trebuia să fie cineva ce fusese în anturajul lui Stal-in, cineva care să dețină și funcția supremă în Stat. în consecință, pentru această misiune a fost ales Hrușcev. Discursul acestuia, din 1956 a dinamitat colosala imagine a lui Stalin. Atenția întregii lumi a fost focalizată nu pe omul Hrușcev, ci pe cuvintele năucitoare rostite de acesta. Se știa despre Hrușcev că de multă vreme era prezent la ceremoniile oficiale, că făcea parte din grupul de civili pe care Stalin îl avea la stânga sa, echilibrându-se astfel imaginea cu mareșalii și generalii plasați mereu la drweapta dictatorului de la Kremlin. Pe atunci, Hrușcev, deși mereu prezent în preajma lui Stalin, nu prea atrăgea atenția. Era unul dintre cei pe care Stalin îi tolera pe lângă el. Atât și nimic mai mult. Hrușcev era dosr o entitate politică, la dispoziția lui Stal-in. Opiniile sale, chiar dacă le avea, nu erau luate în seamă. Ultima sarcină ce i se dăduse, mai mult simbolică, a fost aceea de a organiza funeraliile lui Stalin.Până în 1953, Hrușcev a stat în umbra grupului format din Malenkov, Molotov și Beria. După înmormânyarea lui Stalin, Hrușcev începe nu numai să se impună, dar până în 1956 va reuși să-i neutralizeze pe cei trei. Primul pe care-l va elimina destul de repede va fi Beria, ce dorea să ocupe locul de șef al Statului, deținut de Stalin. Astfel, spre uimirea tuturor, la trei ani după dispariția fizică a lui Stalin, s-a văzut clar că adevăratul patron al URSS-ului era Hrușcev. Malenkoov, Molotov și Beria se înșelaseră, crezând că-l pot manevra cum vor ei.
Astfel, destul de repede, Hrușcev trece la acțiune. în data de 4 aprilie 1953 va scoate din închisoare pe ultimele victime ale lui Stalin, pe cei nouă medici ce fuseseră aruncați după gratii în urmă cu optzeci de zile. După acest gest, Hrușcev va demara dezghețul poltic și economic. Va retrage trupele sovietice de ocupație, din Austria. Apoi, va reduce efectivele Armatei Roșii, staționate pe teritoriile țărilor est-europene. Va iniția primele dialoguri, la nivel înalt, cu Nasser, președintele Egiptului și cu Tito, conducătorul Yugoslaviei. Promovând, cu încăpățânare și răbdare, o nouă orientare diplomatică, eliminând sistematic pe staliniștii din politica internă, Hrușcev va reuși să dea impresia că un vânt de schimbare va sufla peste întreaga Rusie. Februarie 1956 va fi momentul de maximă glorie și afirmare a lui Hrușcev, clipa în care va fi considerat un mare om politic. Pentru a ajunge în acest punct, a fost nevoie de o perioadă de treizeci de ani de militantism, de adaptare, de acomodare cu apostolii bolșevismului, cu fanaticii comunismului, cu intransigenții regimului sovietic, dar și cu cei mai perverși politicieni din perioada stalinistă. Confruntarea cu toți acești indivizi l-au transformat într-un politician uns cu toate alifiile. După ce va pune, definitiv, mâna pe putere, Hrușcev va declara: “Oricât de neînsemnat poate părea un om, acesta va atinge culmile carierei sale, deoarece aceasta îi este soarta pe care nu o poate schimba nimeni.”
După ce se va impune, toată lumea se va întreba de unde vine Hrușcev? Cine este el cu adevărat?
Nikita Hrușcev s-a născut în gubernia Kursk. Va avea o copilărie petrecută printre izbe, înconjurat de icoane și de tărani analfabeți. De la opt ani, va fi trimis cu vacile la păscut, dar nu ale sale, ci ale țăranilor ceva mai înstăriți, deoarece părinții săi era săraci. La început, a fost simplă slugă la un cioban. Pentru a câștiga un ban, tatăl său va pleca în Ukraina, în Donbas, important centru de extragere a cărdunelui, pe vremea țarilor, unde va lucra ca fierar. înainte de a muri, bătrânul Hrușcev în va aduce pe Nikita în Ukraina. După cum va consemna Georges Bortoli în cartea sa Moartea lui Stalin, rămas orfan de la vârsta de cincisprezece ani, Nikita Hrușcev va începe să lucreze în mină, târându-se prin galerii asemenea unui gândac, deoarece în ukraineană numele său înseamnă cărăbuș. în alte vremuri, Hrușcev ar fi devenit cazac zaporojean, dar în cele în care trăia, după terminarea lucrului, în timpul liber pe care-l avea, nu făcea altceva decât să bea votkă. Cei care l-au cunoscut în perioada respectivă, vor povesti că turna alcoolul în el ca într-un butoi, că mânca asemenea unui căpcăun, cânta din fluier, dansa și cânta ca un apucat. Asemenea celor printre care ajunsese să trăiască, avea în sânge înclinația de a se lupta, dar spre deosebire de ei, nu sărea la bătaie de dragul de a se bate. Hrușcev avea în minte un alt fel de luptă. La douăzeci și doi de ani, ve devi membru de partid. Va deveni membru al partidului comunst într-o perioadă extrem de dură, când imperiul lui Nicolae al Il-lea începe să se clatine, când Lenin se întoarce din exil, când Rusia țăranilor și proletarilor începe să se agite, să se revolte.
Hrușcev va fi dator regimului sovietic, pentru tot ce a realizat în viață. Bolșevicii sunt cei care i-au schimbat traseul existenței, care pur și simplu l-au smuls dintr-un mediu unde nu era nimic altceva decât un simplu muncitor ce se târa prin galeriile minei de cărbune. Totuși, dacă-i scormani biografia, ajungi să te întrebi cum de a reușit să urce treptele sociale. După spusele unor scolastici ai materialismului dialectic, teoria nu se lipea de el, lăsând mai degrabă impresia că este prost de moare. Aceștia îl vor descrie ca un spiriduș ce alerga de colo-colo pe șantiere, prin kolhozuri, explicându-le țăranilor care erau avantajele gastronomice ale gătitului cărnii de iepure. Uimitor este faptul că, ulterior, toate aceste afirmații despre Hrușcev se vor dovedi a fi adevărate. Cu toate acestea, Hrușcev va trage tare, reușind să fie numit prim-secre-tar de partid în raionul Moscova, apoi în Ukraina, pentru a ajunge, până la urmă, membru al Biroului de Partid. Dacă nu s-a implicat în ultimile masacre organizate de Stalin, între 1949 și 1952, în schimb a fost băgat până-n gât în cele din anii ‘30, din Kiev, Pravda din acea perioadă lăudându-l pentru zelul de care a dat dovadă. Adevărul este că era neapărat nevoie de mult zel pentru a fi remarcat de Stalin și pentru a intra în grațiile lui.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. Totodată, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
