Lumea, condusă de bolnavi (123)

Pierre Accoce
și dr. Pierre Rentchnick
Uimită, toată lumea din anturajul lui Stal-in începuse să se întrebe ce semnificație avea pentru acesta toate acele “comploturi” bănuite de el. Adevărul este că celebritatea și prestigiul celor arestați și închiși la sinistra închisoare Lefortovo începuse să treacă de granițele Statului sovietic. Cu toate acestea, în presa rusească nu fusese scris nici-un singur rând despre acuzațiile aduse celor arestați, nici ce soartă le fusese rezervată. Pe de altă parte, doar un rus, obișnuit să citească printre rânduri, putea să înțeleagă ce se întâmplase cu cei trimiși după grati. Cine era rutinat în problemele de politică internă, putea foarte ușor să vadă că două treimi dintre cei arestați erau evrei. Astfel, devenea tot mai clar că se reîncepuse, sub o altă formă, cu pogromurile de pe vremea țarilor. Oficial, primele pagini ale ziarelor erau ocupate cu titluri mari, ce scoteau în evidență meritele Lidiei Timașuc, radiolog al spitalului de la Kremlin, ce avusese o mare contribuție la decon-spirarea medicilor ce atentaseră la viața lui Stalin. Citind ziarele, rușii aflau că Lidia Timașuc era membră emerită a gruprilor ce operau în cadrul serviciilor Securității Statului. ĩn consecință, pentru vigilența de care dăduse dovadă, a fost decorată cu Ordinul Lenin.
Timașuc nu a ocupat pentru multă vreme prima pagină a ziarelor. Un atac cerebral l-a doborât pe Stalin, luându-i pe toți e nepregătite. Evenimentul a avut loc în seara zilei de 28 februarie 1953, când Stal-in i-a chemat la o mică petrecere pe cei patru oameni, considerați de către el ca fiind de încredere: Hrușcev, Bulganin, Malenkov și Beria. Ca de obicei, petrecerea s-a întins mult după miezul nopții. A doua zi, spre mirarea gărzilor și a secretarelor, Stal-in nu și-a făcut apariția. Cu toate acestea, nimeni nu a îndrăznit să-l deranjeze ca să vadă ce s-a întâmplat. Abia în seara de 1 martie, deoarece Stalin nu dădea niciun semn de viață, un ofițer ce asigura securitatea acestuia, a îndrăznit să le telefoneze celor patru care fuseseră la mica petrecere, pentru a afla dacă se întâmplase sau nu ceva grav. ĩngrijorați, cei patru au venit repede la Kremlin și, deschizând ușa camerei lui Stalin, l-au găsit pe acesta inert, căzut pe covor. Părea că doarme, dar felul în care stătea lungit pe covor era anormal. Apropiindu-se, cu teamă, de el au descoperit că era în stare de comă.
Doctorii Miasnicov, cardiologul pesonal al lui Stalin, și Konovalov, neurologul ce se ocupa numai de Stalin, prieteni cu grupul medicilor ce așteptau verdictul final, în temnițele de la Lefortovo, au stabilit primul diagnostic. De data aceasta nu mai era nici cea mai mică speranță că Stalin își va reveni. O arteră plesnise, în zona emisferei cerebrale stângi. O puternică hemoragie se declanșase în acestă parte a creierului. În consecință hemiplegia paralizase complet toată partea dreaptă a organismului lui Stal-in. Pierduse definitiv capacitatea de a vorbi. Ceea ce era totuși foarte îngrijorător era faptul că avea dificultăți cu respiratul. În plus, se părea că un infarct al miocardului urmase după atacul cerebral.
Neputând fi deplasabil, Stalin a fost tratat la fața locului, chiar acolo unde se afla: pe covor. Asistenții doctorilor Miasnicov și Konovalov au venit în cea mai mare grabă. Deși erau considerați cei mai buni în domeniul lor de activitate, deși aveau la dispoziție cea mai bună aparatură de urgență, ce fusese adusă în biroul unde zăcea Stalin, cei șapte asistenți nu au mai putut face nimic. Electrocardiograma a confirmat existența un infarct mult mai profund decât cele pe care le suportase Stalin, în 1945. Noi semne, apărute destul de repede, indicau că Stalin va decedat în scurt timp. Pulsul o luase razna. Rinichii începuseră să se blocheze. Nivelul ureei în sânge era foarte mare. Felul în care începuse să progreseze criza uremică era indicat de respirația ce devenise tot mai neregulată: se oprea pentru mult timp, apoi reîncepea, se accelera, scădea ca ritm, iar se oprea, iar repornea. Acest ritm neregulat al respirației, numit Cheyne-Stokes, este declanșat de o irigare deficitară a centrul respiratoriu, la nivelul creierului.
În primul comunicat medical oficial, medicii nu au ascuns această realitate. “Este imaginea clinică a individului ce moare”, vor spune medicii occidentali, după citirea comunicatului. Habar nu aveau că o știre fusese, de asemenea, publicată, în presa sovietică, în același timp cu comunicatul medicilor. “Îngrijirea tovarășului Stalin este stric supravegheată de comitetul central al partidului comunist al URSS și de către guvernul sovietic.” Din scurta știre reieșea clar că nimeni nu mai avea încredere în medici.
Cu toate aestea, medicii se vor lupta să salveze viața lui Stalin. Se vor lupta cu ure-ea ce începuse să otrăvească organismul lui Stalin. Se vor lupta cu insuficiența cardiacă, dar tensiunea va fi tot mai ridicată, ritmul cardiac se va accelera, devenind neregulat. Mușchiul cardiac se dilată. În paralel, funcțiile creierului încetează. ĩn zadar, se recurge în disperare la medicamente. ĩn zadar, medicii fac toate eforturile posibile pentru a-l scoate pe Stalin din starea de comă. Timp de patru zile, Miasnicov și echipa sa reușesc să-l țină în viață pe Stalin. Timp de patru zile, doctorii au încercat să dovedească că medicina sovietică nu este cu nimic inferioară celei occidentale
După nouăzeci și șase de ore de luptă îndârjită, medicii recunosc că nu mai este nimic de făcut pentru ținerea în viață a lui Stalin. Timp de câteva secunde, Stalin pare că își revine. Fata sa, Svetlana îl strânge de mâna neafectată de paralizie. Infirmiera încearcă să-l facă să bea apă, cu lingurița. Stalin mișcă buzele. Lasă impresia că ar vrea să zâmbească, să spună ceva. Apoi, buzele sale par să exprime o nemulțumire. Brusc, toată fața i se înnegrește. Se sufocă. Ridică mâna stângă ce imediat cade. Este ora 21 și 50 de minute, în ziua de 5 martie 1953. Fața lui Stalin se destinde. Apoi, trăsăturile devin rigide. Stalin e mort. Nu va mai înjura, nu va mai blestema, nu va mai amenința, nu va mai condamna, nu va mai teroriza pe nimeni. Stalin e mort.În camera alăturată, fiul său Vasili, care de trei zile o tot ține într-o beție lungă, repetă mereu: “L-ați ucis pe tata, l-ați ucis pe tata.”, dar nimeni nu-l mai bagă în seamă.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. ĩn altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. Totodată, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.