Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
Un alt individ cu pretenții de om de știință, promovat abuziv de Stalin a fost Alexandru Bogomoleț, în domeniul biologiei, din Kiev, care de multă vreme sfida bunul simț și orice tip de gândire logică, având pretenția că a descoperit metoda de a învinge bătrânețea, fiind astfel capabil de a face ca oricine să poată trăi cel puțin o sută patruzeci de ani. Reușind să-l convingă pe Stalin că ceea ce spune este posibil, a obținut de la acesta credit nelimitat pentru a experimenta elixirul său, fabricat pe bază de măduvă osoasă, extrasă de la animale. Culmea a fost faptul că Stalin personal a folosit acest medicament, fabricat de pseudobiologistul din Kiev. Entuziasmul lui Stalin pornea de la convingerea că Rusia avea cei mai buni savanți în domeniul biologiei, credință consolidată de faptul că, în 1904, Ivan Pavlov primise premiul Nobel pentru medicină, după ce descoperise și dovedise existența reflexelor condiționate, în urma experiențelor făcute pe câini. Gloria lui Bogomoleț a ținut până în 1946, deoarece acest Faust de origine slavă, care se scălda zilnic în lichidul fabricat de el pentru întinerirea corpului, a binevoit să moară la vârsta de șaizeci și cinci de ani. Cu toate acestea, Stalin era ferm convins că bilogul ucrainean descoperise secretul întineririi.
Nimeni nu avea curajul să-i atragă atenția lui Stalin că lucrurile începuseră să nu mai funcționeze cum trebuie, la nivel de Stat, în toate domeniile de activitate. Stalin se încăpățâna să promoveze planurile cincinale de dezvoltare, deși era tot mai clar că situația economică a URSS-ului începuse să alunece pe o pantă nedorită a dezvoltării sociale. începuse să se vadă cu ochiul liber că progresele, anunțate cu surle și trâmbițe, nu se mai putea realiza. Blocajele deveneau tot mai evidente, dar nimeni nu sufla un cuvânt. Cine mai îndrăznea să aibă obiecții la viziunea lui Stalin, de dezvoltare economică a URSS-ului, dispărea fără să se mai știe ceva despre respectiva persoană. Din 1949, țara intrase în a doua eră întunecată a stalinismului.
Tot din acest an, în ceea ce privește starea de sănătate a lui Stalin, în special modul cum funcționa creierul său, medicii vor constata, cu îngrijorare, că tot mai mult arterioscleroza se va manifesta sub forma insidioasă caracteristică bolii lui Alvarez. Halucinațiile vor fi tot mai dese, dublate de realități fiziologice: vorbirea devine tot mai greoaie, de multe ori dificilă. Fantasmele încep să fie dominante la nivel de gândire, deviind de multe ori gândirea lui Stalin, în direcții surprinzătoare, neobișnuite chiar și pentru cei care știau cât de suplă și de rapidă era puterea aestuia de a percepe, înțelege și analiza realitățile din jurul său, atât la nivel intern, cât și internațional. Practic, din 1949, Stalin era o umbră a ceea ce fusese pe vremuri, dar cu toate acestea, încă mai era capabil să terorizeze. Nimeni nu va avea tupeul să pună sub semnul întebării geniul său. Toți cei din anturajul său vor continua să-l lingușească, să-i spună că este infailibil în ceea ce privește judecățile sale, acțiunile sale. începând cu 1949, Stalin se amestecă tot mai mult în activitatea ministerelor. Vrea să știe tot. Nimic nu mai poate fi pus în aplicare fără ca el să nu cunoască toate amănuntele. Ajunge să-și dea cu părerea în tot ceea ce se face și chiar dacă greșește, numeni nu scoate un cuvânt pentru a-i atrage atenția. Toți tremură de frică pentru propria lor viață, pentru familiile lor. Nu mai are importanță că ordinele sau părerile lui Stalin dă totul peste cap, că de activitatea ministerelor se alege praful și pulberea. Vital, pentru fiecare, este să nu trăiască în spatele gratiilor, să nu fie etichetat de dușman al poporului, al URSS-ului. Noua orientare din politica sovietică se va îndrepta către un nihilism total care ar fi fost pe placul lui Troțki, Zinoviev și Kamenev: va fi anticreștină, antisemită, antiamericană,
antioccidentală, antitot. Stalin va avea tot mai mult pretenția că se pricepe la tot. Se va amesteca, va dicta, va ordona în domeniile de activitate intelectuală, științifică, filozofică și medicală, mai ales medicală. Toate domeniile de activitate vor accepta directivele lui Stalin, părerile lui, activitățile se vor desfășura în ritmul impus de acesta.
Din ordinul lui Stalin, Academia de științe va decreta că savanții sovitici sunt superiori tuturor savanților din întrega lume, în toate domeniile, în special în domeniul medical. De asemenea, Stalin le trasează o misiune specială istoricilor: să revizuiască judecățile emise de predecesorii lor. Mai mult chiar, Stalin le va ordona istoricilor sovietici să scrie lucrări de specialitate din care să reiasă că rușii, în special cei sovieticii, au devansat cu mult pe toți oamenii de știință occidentali și americani, că ei, rușii, au fost în realitate cei care au descoperit primii tot ceea ce pretind alții că ar fi invențiile lor. Astfel, metodele de învățământ ale francezului Claude Bernard, ale germanilor Hermann Helmholtz și Rudolf Vischow vor fi depreciate și anulate ca valoare pedagogică.
Presiunile exercitate de Stalin se vor resimți și asupra modului în care savanții sovietici își vor prezenta rezultatele cercetărilor. Contactele informative cu străinătatea vor fi definitiv interzise. Corespondența savanților cu omologii lor din străinătate va fi strict supravegheată de către structurile abilitate cu securitatea Statului sovietic. De acum, nu vor mai fi autorizate decât referirile despre lucrările acceptate oficial, fie că este vorba despre oamenii de știință sovietici sau ruși din vechul regim. în plus, nu mai este voie să se facă trimiteri sau să fie date citate din lucrările științifice ale străinilor. Din cauza acestei interdicții, cercetarea medicală sovietică va trece printr-o perioadă foarte dificilă. Fiind interzis orice contact cu mediul științific extern, cercetătorii nu vor mai avea acces la noile descoperiri occidentale sau americane din domeniul medical, ceea ce va duce treptat către o sclerză a domeniul, instalându-se astfel o stare de regres constant. Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. Totodată, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
