Lumea, condusă de bolnavi (116)

Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
Moartea lui Lenin va provoca o puternică stare de șoc, în rândul populației, deoarece majoritatea oamenilor de rând la perceput, cu devărat, ca fiind unul de-al lor, mereu alături de cei simpli. Mai târziu, martori oculari, dezinteresați, vor recunoaște că foarte mulți ruși au plâns, la modul sincer, indifirent unde se aflau, la aflarea veștii că Lenin murise. Peste tot, pe teritoriul Uniunii, au fost organizate ceremonii spontane de doliu, de omagiu la adresa lui Lenin. Indiferent ce vor spune, ulterior unii rușii, adevărul este că marea majoritate a populației a avut un profund sentiment de respect față de ceea ce a însemnat Lenin pentru poporul rus. Adus la Moscova, trupul lui Lenin va fi expus în sala coloanelor, în Casa Sindicatelor. Deși, în ziua respectivă a fost un frig de crăpau pietrele, oamenii nu au ținut cont de aceasta, venind cu sutele de mii, de pretutindeni, defilând în fața sicriului lui Lenin, pentru a-i aduce un ultim omagiu. Au fost unii care au plâns sincer, în hohote, căzând în genunchi, în fața catafalcului. Practic, a avut loc o izbucnire necontolată de isterie colectivă. Văzând cum se comportau oamenii, rămâneai cu impresia că aveai, în fața ochilor, un grup imens de orfani. Nimic din comportamentul public al oamenilor nu era dirijat sau produsul manipulării. Oamenii erau sinceri în exteriorizarea sentimentelor. Disigur, în acea zi, nu toți au plâns după Lenin, dar majoritatea oamenilor de rând, da.
Neținând cont de dorința Nadejdei Krup-skaia, văduva lui Lenin, ce vroia doar să-l înmormânteze, Stalin va ordona ca rămășițele pământești ale lui Lenin să fie îmbălsămate. De asemenea, tot Stalin va fi cel ce va ordona să-i fie ridicat lui Lenin un mausoleu, în fața zidului Kremlinului. în prima fază, mausoleul va fi făcut din lemn, ca ulterior, în 1929, varianta din lemn să fie înlocuită cu una din granit. Zeifiicarea lui Lenin îi va scoate rău de tot din sărite pe ulrarevoluționar, în frunte cu Troțki, care vor protesta. Cu toate acestea, înțelegând mai bine decât Troțki, care era starea de suflet a poporul, în acel moment, Stalin a intuit foarte bine că majoritatea rușilor nu se va opune. Stalin și-a dat seama că mort și îmbălsămat, expus publicului, Lenin va continua să aducă mari servicii Rusiei sovietice. Desigur, Lenin nu a reușit în totalitate. Boala ce-i măcina trupul l-a împiedicat să-și îndeplinească ambițiile personale. La efectele bolii, trebuie să adăugăm și ambițiile lui Troțki care, cu trecerea timpului, se dovedea a fi, cel puțin la nivel de intenții personale, mai terorist decât Lenin și Stalin, luați împreună. Constrâns de realitatea din teren, diferită de cea din birou, Lenin s-a văzut obligat să se mai tempereze, uneori să mai frâneze avântul revoluționar, dar ceea ce i-a reușit perfect de bine a fost faptul că le-a menținut vie, rușilor, speranța că vor avea o viață mai bună. Adevărul este că majoritatea rușilor de atunci, chiar a crezut în ceea ce spunea Lenin. Astfel, Lenin ajunsese să fie întruparea speranței de mai bine. Înțelegân această metamorfoză, Stalin a priceput că nu trebuie, fizic, să îngroape acest simbol al speranței, că nu trebuie să permintă să se descompună. în consecință, a ordonat ca Lenin, simbol al speranței într-o viață mai bună, pe pământ, să fie îmbălsămat, să fie, chiar mort, expus publicului. Stalin este cel ce va avea această idee. Tot el este cel ce va ordona ca trupul îmbălsămat al lui Lenin să fie văzut, periodic, de grupuri de tineri, însoțiți de cadre didactice sau de activiști de partid.
*
Va urma un al Doilea Război Mondial, o nouă împărțire a lumii, efortul încăpățânat al lui De Gaulle ca Franța să nu ajungă o națiune de mâna a două, mai ales că țării sale i se putea, destul de ușor, să i se reproșeze colaborarea guvernului de la Vchi, cu Germnania nazistă. De asemenea, va urma, după scurta perioadă de fraternitate cu Rusia sovietică, perioada murdară a Războiului Rece. în plus, China comunistă, cel puțin în Asia, are pretenția, neacceptată de Statele Unite, de a decide soarta popoarelor din Extremul Orient.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. Totodată, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.