Pierre Accoce
și dr. Pierre Rentchnick
Deși nu avea talent oratoric extraordinar, Lenin a fost destul de abil, preferând să abordeze direct subiectul discursului său, exprimându-se pe înțelesul tuturor, cu intensitate, încât reușea să nu lase indiferent pe nimeni dintre cei ce-l ascultau. Reușea performanța să captiveze pe toată lumea, indiferent că le vorbea oamenilor la o reuniune publică sau la un congres, ținut în clandestinitate. Era capabil să le insufle tuturor, voința sa. Unii dintre cei ce-l ascultau, vor spune mai târziu că felul cum aborda mulțimea avea un caracter hipnotic, privirea pătrunzând în sufletul oamenilor, insuflându-le un entuziasm maxim.
În acea lună de iulie 1918, reușise să ajungă în vârful cel mai înalt al ascensiunii sale sociale și politice. Desigur, nu reușise această performanță fără sĭ fie ajutat. Fără Troțki n-ar fi putut, cu un an înainte, să-i alunge de la putere pe liberali și pe prinții revoltați ce l-au obligat pe țarul Nicolae al II-lea sĭ abdice. În prima fază, liberalii, uniții cu grupul prinților nemulțumiți de țar, au dorit să dețină toată puterea politică, sĭ taie și să spânzure dupĭ bunul lor plac. Deși pare paradoxal, liberalii și aliații lor au fost intenționat lĭsați sĭ scoatĭ castanele din foc, pentru a netezi drumul cĭtre putere pentru ceea ce va urma: ascensiunea revoluției muncitorești și țĭrĭnești. Tot ce mai trebuia fĭcut era să convingă resturile armatei țariste să treacă de partea revoluției pusă la cale de Lenin. Raportul de forțe s-a schimbat din clipa în care bolșevicii au atacat în forțĭ. Masele, nemulțumite, dar și disperate din cauza condițiilor extrem de mizerabile de viațĭ, au devenit ușor de manevrat de cĭtre Troțki și tovarĭșii acestuia de luptĭ, Kamanev și Zinoviev ce reușiseră să se facă ascultați, în uzine. Practic, cei care au pus bazele dictaturii proletariatului, reușind s-o impunĭ, au fost acești trei revoluționari de profesie. În plus, ros și el de ambiții de mĭrire, destul de abil și viclean, Troțki a înțeles repede că, întotdeauna, în Rusia, adevărata forțĭ era armata. Doar că aceasta trebuia reformată prin eliminarea elementelor țariste pe care nu te puteai baza prea mult. Troțki și-a dat seama că ofițerii țariști erau folositori doar pentru momentul trecerii puterii politice din máinile liberalilor și nobililor, în cele ale bolșevicilor. Astfel, Troțki va crea o nouă armatĭ, Armata Roșie. Aceasta, prin felul cum fusese organizată, reprezenta, într-un fel voința lui Troțki. Lenin a înțeles repede care era situația reală. De fapt, Lenin, mai ales dupĭ episoadele din viața sa reprezentate de momentele Siberia și exilul plotic, nu mai era omul care să-și facă iluzii în ceea ce privește caracterul oamenilor, mai ales al celor care nu numai cĭ erau foarte buni oeganizatori și manipulatori, dar dorea sĭ și urce treptele sociale ce le putea permite sĭ punĭ mána pe putere. Pe scurt, Lenin știa cu cine avea de a face. Lenin a stat permanent cu ochii pe tovarĭșii sĭi de luptă revoluționarĭ, fiind în orice moment gata să-i elimine nu doar politic, dar și fizic. Acum, însă, pericolul venea din altă parte. Când tocmai se pregătea să guste pe deplin din fructele victoriei sale, la patruzeci și opt de ani, o vârstĭ la care orice bărbat crede cĭ a venit vremea sĭ profite în liniște de tot ce a realizat, Lenin a avut neplăcuta surpriză să constate că organismul său începe să-l trădeze.
Aturajul său observă, oarecum neliniștit, că Lenin este palid, că are cearcĭne exagerat de pronunțate, că este tot mai obosit. Când inră în biroul său, secretarele constată uimite că Lenin este tot mai incapabil să se concentreze. Seara, când se îndreaptă câtre apartamentul său, comandanții gărzilor Kremlinului, ce se întâlnesc cu el pe culoar, îl văd pe Lenin cum se clatină, când merge, cum răsuflă cu greutate, cum, uneori, se sprijină de mobilele ce-i ies în cale sau, pur și simplu, se reazămă de pereți. Nadejda Krupskaia, soția sa, provenitĭ din rândul nobilimii, ce aderase la idealurile revoluției bolșevice, ce acceptase să se mărite cu Lenin, în urmă cu douăzeci de ani, va confirma că în acea varĭ a anului 1918, că Lenin nu mai scria nimic, că nu mai reușea sĭ doarmĭ noaptea. “Am păstrat o fotografie cu el, făcută în august, va spune ea. Arată ca un om ce suferă de o boală necruțĭtoare”.
Nadejda Krupskaia avea cunoștință de momentele de suferințĭă ale lui Lenin, ce apărea sporadic, în perioada când ducea lupta din umbră, mai ales când se afla în emigrație, în Elveția. Îl mai văzuse pe Lenin cum cădea la pat, dar suferința lui fizică nu pĭrea așa de gravă. Până la urmă, medicii au confirmat că era vorba de o hipertensiune arterială.
De multă vreme, cercetătorii în domeniul medicinei au vrut să afle din ce cauză crește presiune sângelui, în artere. Au reușit, cât de cât, să descopere care sunt factorii ce provoacă această creștere periculoasă a presiunii sângelui: viața dezordonată, agitată, cu nopți pierdute, fumatul, consumul în exces de sare și grăsimi. Au reușit, de asemenea, să găsească modalitățile de echibrare a presiunii sângelui în artere, dar nu au putut să atigă perfecțiunea, în ceea ce privește tratamentul. Cercetătorii nu au ajuns în puctul în care puteau spune: gata, există modalitatea perfectĭ de reglare a tensiunii. Ei nu putea decât să amelioreze, în bine, starea periculoasă de creștere a tensiunii, dar nu putea vindeca definitiv. Din clipa în care bolnavul începea să ia tratamentul prescris, practic începea și lupta permanentă pentru evitarea momentului, desigur nedorit de nimeni, nici de medici, nici de bolnativi, al decesului. Dar, cum spun oamenii simpli, de ce ți-e scris, nu scapi sau ce-și face singur omul cu mâna sa, nici dracu’ nu mai poate desface.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. În altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împĭrțirea Europei, după înfrángerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupĭ cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. Totodată, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
