Este deja toamnă! Asta ne-o spune deja frunza care cade îngălbenită pe pământ, ziua mai scurtă şi chiar temperaturile care în ultimele două zile au fost destul de scăzute. O frumoasă expresie populară spune că „Toamna se numără bobocii”. După cum ştim o prioritate a autorităţilor judeţene, este infrastructura rutieră judeţeană. La această dată, directorul de la SC Lucrări, Drumuri şi Poduri Dâmboviţa SA, ec. Mihail Cristian Avanu, ne-a prezentat un scurt bilanţ al principalei societăţi a judeţului, specializată nu numai pe lucrări de întreţinere şi reparare a drumurilor judeţene, lucrări de asfaltare, ci şi pe activitatea de deszăpezire. Cristian Avanu, directorul SC LDP Dâmboviţa SA ne-a declarat că are la acest moment 11 lucrări în derulare cu finanţare pe OG 28, care sunt în grafic. Cinci dinte cele 11 investiţii sunt finalizate, urmând a se face recepţia lucrărilor. La capitolul lucrări de întreţinere şi reparare a drumurilor judeţene, se fac eforturi susţinute ca până la sosirea iernii toate lucrările propuse pentru anul 2016 să fie finalizate. Conducerea LDP Dâmboviţa are în vedere şi un plan de investiţii privind achiziţionarea de utilaje necesare, atât pentru lucrări de deszăpezire, cât şi pentru lucrări pe timp de vară. Şi cum toamna a sosit, iar până la iarnă nu mai este chiar aşa de mult timp, SC LDP Dâmboviţa SA a demarat deja şi pregătirea activităţilor specifice sezonului rece. Domnul director Cristian Avanu ne-a vorbit despre cele trei baze ale societăţii: Baza Dragomireşti, Baza Pucioasa şi Baza Lazuri, la care se adaugă un punct de sprijin Malu cu Flori pentru zona Gemenea – Pucheni – Văleni Dâmboviţa, ce funcţionează doar pe perioada de iarnă. Au fost lansate şi patru licitaţii pentru lucrări de deszăpezire pe drumurile din zona Moreni, zona Dobra, zona Văcăreşti şi pe zona de munte-DJ 713.
Potrivit calendarului autorităţile trebuie să fie pregătite cu tot arsenalul de iarnă până la data de 15 noiembrie.
SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA Dâmboviţa în anii trecuţi s-a arătat nemulţumită de prestaţia din teren a societăţilor comerciale contractate pentru deszăpezirea judeţului, dar nu a avut de ales şi în unele situaţii a făcut treaba firmelor respective.
Accident rutier produs în localitatea Priseaca, a acționat Detașamentul de Pompieri Târgoviște cu o autospecială…