La Crevedia, administraţia locală schimbă radical faţa localităţii prin investiţii majore

Date:

Comuna Crevedia este un adevărat şantier. Lucrări care, la sfârşitul anului trecut, erau doar proiecte pe hârtie, sunt acum în plină desfăşurare. Stadiul lucrărilor este zilnic urmărit de primarul localităţii, Florin Petre, care spune că toate aceste investiţii sunt menite să îmbunătăţească viaţa consătenilor săi.
Investiţii în comunitate
Luna mai a început în forţă la nivelul administraţiei locale de la Crevedia, condusă de primarul Florin Petre care a demarat proiectul „Extinderea şi modernizarea reţelei de iluminat public cu eficienţă energetică ridicată, prin tehnologii noi-led, în satele Crevedia, Samurcaşi, Mănăstirea.
Se lucrează la modernizarea iluminatului public în satele Crevedia, Samurcaşi şi Mănăstirea, se montează 57 de stâlpi metalici noi, 975 aparate de iluminat de tip LED pe stâlpii existenţi şi pe cei propuşi şi, totodată, se modernizează 17 puncte de aprindere prin montarea de puncte de aprindere inteligentă. Valoarea investiţiei se ridică la suma de 981.990,00 lei. A fost deja modernizată reţeaua de iluminat public în satele Dârza şi Cocani.
Edilul Florin Petre ne-a spus că, prin finalizarea investiţiei – modernizare iluminat public în comuna Crevedia, se va mai încheia un capitol din lista promisiunilor făcute concetăţenilor. Mai mult, primarul a făcut un apel către cetăţeni să sesizeze imediat administraţia locală în cazul în care apar defecţiuni ale sistemului de iluminat, după ce s-a efectuat lucrarea, adică dacă vor exista becuri care nu se aprind sau nu luminează corespunzător.
Trotuare pe DN1A în comuna Crevedia, satele Mănăstirea şi Crevedia
Infrastructura rutieră a oricărei localităţi reprezintă un reper important pe cartea de vizită. Aşadar, administraţia locală de la Crevedia a iniţiat un amplu proiect de realizare trotuare DN1A în comuna Crevedia, satele Mânăstirea şi Crevedia. Valoarea acestei investiţii se ridică la 2.427.971.8 lei fără TVA.
O altă veste bună pentru locuitorii comunei Crevedia vine de la edilul Florin Petre.
Primăria comunei Crevedia a semnat la începutul anului 2020, un contract de asociere cu Consiliul Judeţen Dâmboviţa, în vederea realizării lucrărilor de execuţie la obiectivul de interes local „Realizare trotuare (de la Mega Image la intrarea în Dârza), sat Mănăstirea (strada Combinatului, DN1A – Piscicultorul), comuna Crevedia, judeţul Dâmboviţa. Valoarea lucrărilor este estimată la

1.409.246,44 lei, inclusiv TVA, cele două părţi contractante contribuind cu câte 50%, adică 704.623,22 lei, inclusiv TVA. Administraţia de la Crevedia deja a iniţiat procedura de achiziţie pentru această investiţie.
Viitorul sunt copiii şi preocuparea primarului de la Crevedia este să le asigure cele mai bune condiţii
La Crevedia se lucrează de zor şi la construcţia sălii de sport şcolare. Această investiţie „Lucrări la sala de sport şcolară cu tribune de 102 locuri din Crevedia”, este finanţată prin CNI. Investiţiile în sistemul educaţional de la Crevedia nu se opresc aici. Un proiect ambiţios este şi cel care vizează reabilitarea, modernizarea, extinderea şi echiparea infrastructurii educaţionale pentru Şcoala Gimnazială Dârza din comuna Crevedia. Valoarea acestei investiţii este de 3.198.736.01 lei fără TVA.
Tot la Dârza, admnistraţia locală, condusă de edilul Florin Petre, a demarat realizarea unui teren de sport. Este vorba despre construire vestiar, tribună şi împrejmuire teren. Valoarea totală estimată a acestei investiţii se ridică la 926.941 lei. Anul acesta, comuna Crevedia este un şantier de milioane de euro şi rezultatele nu vor întârzia să apară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Stop traficului de persoane! 

Exploatarea sexuală este cea mai întâlnită formă a traficului...

Este  o atenționare meteorologică de COD GALBEN ce vizează intensificări ale vântului

Vântul va avea intensificări în Dobrogea, sud-estul Moldovei, estul...

S-a adoptat un nou Cod Silvic

Noua legislație reglementează lupta digitalizată cu tăierile ilegale de...