La finalul turului de campionat, realizăm bilanţul jucătorilor eligibili regulii U21 pe prima scenă a fotbalului românesc.
În urma analizei primelor 15 etape din sezonul 2020-2021 al Ligii 1, minus partida amânată dintre Viitorul Constanţa şi Hermannstadt, evidenţiem câteva dintre performanţele şi bornele atinse de fotbaliştii sub 21 de ani.
- 133 de jucători U21 au evoluat până acum în actuala ediţie de campionat, deja cu 10 mai mulţi faţă de întreg sezonul trecut (123).
- 40 de tineri debutanţi avem în această ediţie a Ligii 1, iar 13 dintre jucătorii U21 au înscris primul gol în competiţie.
- 16,94% dintre golurile marcate în Liga 1 au fost reuşite de tineri, adică 51 din 301.
- 12 goluri a marcat Dennis Man (FCSB), fiind golgeterul primei divizii.
- 18 jucători U21 a folosit FCSB în actualul sezon, deţinând şi recordul într-o etapă, 11 tineri în runda cu numărul 4. În top se mai regăsesc FC Voluntari – 11, Viitorul şi Astra – cu câte 10.
- 20 goluri aparţin jucătorilor U21 ai lui
FCSB. CFR Cluj – 5, Viitorul şi FC
Voluntari – câte 4 reuşite U21 sunt în urma echipei bucureştene. - 15 meciuri ca titular a bifat Răzvan Onea (Poli Iaşi, 1225 minute), singurul jucător U21 care a înregistrat această performanţă în prima parte a sezonului. Alex Măţan (Viitorul) putea fi al doilea dacă nu s-ar fi amânat partida Viitorul -Hermannstadt.
